Într-o bună zi ne vom aduna cu toţii la Bayreuth, neînţelegând cum am putut suporta vreodată să fim în altă parte", se spune că ar fi zis Nietzsche, pe când încă era prieten cu Wagner. Lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult de atunci. Primul an în care la conducerea Festivalului de la Bayreuth se află Katharina Wagner şi Eva Wagner-Pasquier, strănepoatele compozitorului, a început cu entuziasmul dintotdeauna al publicului: pentru cele 1985 de locuri din sală au fost 438136 de cereri din optzeci de ţări, cei mai mulţi spectatori aşteptând zece ani până să le vină rândul la bilete.

Cu toate că pentru 2009 nu era prevăzută nicio nouă punere în scenă, surorile Wagner au marcat "începutul de eră" printr-o nouă tradiţie: prezentarea operelor lui Wagner într-o versiune pentru copii, spre a "creşte" astfel viitorii wagnerieni. Cei mici au putut, aşadar, intra gratuit la Olandezul zburător, prelucrat de Alexander Busche, în regia lui Alvaro Schoeck, cu costume desenate chiar de copii în urma unui concurs în şcoli, şi cu o orchestră de nouăsprezece muzicieni, dirijată de Christoph Ulrich Maier. Până să înceapă uvertura, micii wagnerieni entuziaşti au fost puşi să imite furtuna, prin şuierat şi tropăială, ba chiar să urce pe scenă spre a învârti la maşina de vânt. Durata totală: o oră, firul epic fiind dat de povestirile cârmaciului lui Daland (Frank Engelhardt), până la finalul în care Olandezul (Dimitri Orlov) şi Senta (Anna Gabler) ies frumuşel şi paşnic printr-o fereastră din acoperiş.

În timp ce toate acestea se petreceau într-o clădire-anexă, în "sacra" sală cu coloane aurii de pe Colina Verde, tradiţionaliştii aveau şi ei parte de surprize: un alt design al caietelor-program, un site modernizat, cu filmuleţe de la repetiţii şi din culise, o schimbare de uniformă a celebrelor "fete albastre" (plasatoarele a căror mult-râvnită funcţie e