Anul 1956 in destinul Uniunii Sovietice, al tarilor aflate in sfera de influenta sovietica, in destinul insasi al ideologiei marxist leniniste reprezinta un moment de cotitura. Importanta, amplitudinea evenimentelor nu pot fi sub nici un chip separate de implicatiile pe care moartea lui I.V. Stalin, la 5 martie 1953, le-a avut.

Dupa 21 de ani de exercitare a functiei supreme in partid, cea de secretar general al Comitetului Central, si dupa 12 ani in care s-a aflat in fruntea guvernului, Stalin a reusit in asa masura concentrarea puterii in mainile sale incat moartea a creat un gol care se resimtea umplut. Asa incepe in partid lupta pentru ocuparea functiei de secretar general care practic insemna functia cea mai inalta din Uniunea Sovietica.

Un al moment care va avea un puternic efect de recul in desfasurarea evenimentelor anului 1956, il reprezinta Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovetice (PCUS) ale carui lucrari au loc in perioada 14 – 25 februarie 1956. Acestea au culminat cu cunoscutul raport secret citit de Nikita Hrusciov in noaptea din 24 spre 25 februarie in care se condamna excesele cultului personalitatii lui Stalin. Cei trei ani care s-au scurs de la moartea lui Stalin si pana la lucrarile congresului al XX-lea reprezinta o perioada extrem de tulbure in care evenimentele au curs ghidate doar de logica luptei pentru putere. Aspiratiile lui Hrusciov, erau in egala masura si aspiratiile lui Molotov, Beria, Malenkov. Se pare ca congresul al XX-lea poate fi interpretat si ca un episod decisiv in serialul luptelor pentru conducerea partidului. Acum este momentul in care Hrusciov scoate instrumentul cu care a temporizat aspiratiile de putere din partid: destalinizarea. Experimentul derulat in interiorul zidurilor Kremlinului se dorea a fi aplicat si celorlalte tari aflate sub apasarea metodei staliniste de exercitare a pute