...Când Soarele scăpătă la orizont, Doghy işi unse trupul cu nisipul presărat pe scări. Mă rugă să fac acelaşi lucru.
Am dat curs poruncii sale. In timp ce ne indreptam spre valuri, am simţit mici furnicături pe piele.
"Nu te alarma, imi spuse, curând vor trece. "
Ajungând la stânci, ne-am aruncat in apă şi am inceput să inotăm. In urma noastră rămânea o dâră luminoasă. Firicelele de nisip ce ni se lipiseră pe piele erau fosforescente.
"Sunt licurici de mare", imi spuse Doghy.
Inotam din ce in ce mai repede. Dâra de lumină pe care o lăsam in urmă se lărgea. Am inotat in cerc, rotindu-ne in jurul Luceafărului de seară care strălucea pe cer.
Apoi ne-am căţărat inapoi pe stânci.
"Priveşte", mi-a spus Doghy.
Cercurile de lumină unde inotaserăm se lărgeau. Spectacolul mă fascina. Mii şi mii de luminiţe galbene şi verzi se clătinau in apă, apropiindu-se şi indepărtându-se de ţărm.
"Descifrezi ceva?" mă intrebă.
"Citeşte de la dreapta la stânga", imi porunci el.
Nu inţelegeam ce-mi cere. Mi-am adâncit, totuşi, ochii in intuneric şi am citit primul rând. Ţin minte şi acuma paragraful scris in cercuri cu litere gotice care sclipeau clătinându-se in valuri: "După aceste lucruri, şi iată o uşă era deschisă in cer. Glasul celui dintâi pe care-l auzeam ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine mi-a zis: Suie-te aici şi-ţi voi arăta lucrurile care trebuie să aibă loc după acestea". Iar alături se contura in valuri un alt vârtej de litere (privind imaginea, gândul mă duse la hieroglifele lui Apollinaire): "Numaidecât am fost in duh. Şi iată un scaun de domnie era pus şi pe scaunul de domnie stătea Cineva. Si Cel ce stătea pe el avea infăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era inconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere. Şi in jurul scaunului de domnie erau douăzeci şi patru
