Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de tineri sustin examenul pentru suplinire

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 28 august 2009 ·

Sute de tineri sustin examenul pentru suplinire Peste 600 de tineri absolventi de facultate alaturi de persoane necalificate sustin astazi, incepand cu ora 9.00, examenul pentru ocuparea unui post de suplinitor in unitatile scolare din judetul Iasi. Concursul se desfasoara la Colegiul National Mihai Eminescu si pot participa atat candidati calificati, cat si necalificati. Candidatii care au calificarea necesara, respectiv cei care au sustinut titularizarea, dar au obtinut sub nota sapte si au studiile de licenta finalizate, vor sustine doar o proba orala la disciplina de specialitate si la metodica predarii acesteia. Comisiile au planificat sa examineze cate cinci candidati pe ora. Necalificatii vor sustine, in intervalul 9.00-11.00, o proba scrisa la aceleasi doua materii, urmand ca, dupa ora 15.00, doar cei care obtin peste nota cinci sa participe la un interviu in cadrul examenului de astazi. In total, sunt 370 de candidati calificati si 235 de necalificati inscrisi la suplinire. Pana pe 31 august 2009 se vor depune contestatii, vor avea loc analizarea lor si rezolvarea acestora, iar pana pe 2 septembrie 2009 vor fi afisate rezultatele finale. Lista completa a posturilor poate fi consultata pe adresa de Internet: http://isj.is.edu.ro/site/page.php?11. De asemenea, incepand cu 3-4 septembrie vor demara ultimele sedinte publice pentru ocuparea posturilor ramase libere in unitatile scolare in care nu s-au ocupat in totalitate catedrele. In total, conform listei posturilor sau catedrelor vacante si rezervate pentru sesiunea august 2009, sunt 340 de catedre scoase la suplinire, majoritatea la scoli din mediul rural, dintre care peste 40 sunt rezervate. Aceasta lista nu cuprinde insa modificarile survenite in urma sedintelor publice derulate pana acum in cadrul carora s-au distribuit posturile pentru candidatii care au sustinut examenul de titularizare din vara.

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum o ora
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°