Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamt: Tinerii cresc veniturile weed shop-urilor din oraş

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

Indiferent de preţuri, cele două magazine din Piatra nu duc lipsă de clienţi Profilul amatorului de senzaţii tari este tânărul de bani gata, care, deşi nu ştie ce cumpără, îşi asumă riscul doar de dragul anturajului sau al imaginii. Locul fostului gostat din cartierul Precista este ocupat acum de un weed shop, care este destul de aglomerat în timpul nopţii. Întrebat despre ce presupune de fapt afacerea sa, proprietarul a refuzat să dea vreun detaliu pe motiv că nu vorbeşte cu presa. De acelaşi refuz ne-am lovit şi în cazul proprietarilor magazinului din cartierul Dărmăneşti. Clienţii acestor magazine sunt în general tineri dornici de senzaţii tari. Chiar dacă recunosc că mai cumpără „din când în când" astfel de ierburi, aceştia se feresc să-şi deconspire identitatea. „Mai cumpăr plicuri la 20 sau la 40 de lei. De obicei, îmi fac o ţigară şi cam atât. Prefer astfel de ierburi pentru că nu dau dependenţă ca cele ilegale. Nu mi se par atât de scumpe, dar nici nu cumpăr foarte des", a declarat Bogdan, un tânăr de 25 de ani. Campania declanşată la nivel naţional împotriva magazinelor care vând „produse vegetale cu potenţial halucinogen redus" i-a alertat şi pe comercianţii din Piatra Neamţ, care adoptă o atitudine defensivă, refuzând să stea de vorbă cu presa. Acceptă şi comenzi online Cei care vor să rămână cu adevărat consumatori anonimi apelează la comenzile online. Firma garantează din start confidenţialitate, iar marfa le este livrată prin curier rapid. Tot ceea ce trebuie să facă este să completeze un formular, unde declară pe propria răspundere că sunt majori şi că sunt în deplinătatea facultăţilor mentale. Plata se face prin virament bancar. Preţurile produselor din weed shop 99 de lei: trei grame de plante etnobotanice rare; party pills: 20 de lei o capsulă; 50 de lei: un gram de plante etnobotanice rare;

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 45 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 16 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 26 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 40 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°