Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case crăpate din cauza avioanelor

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

Locuitorii din cartierul Turnişor se plâng că suflul avioanelor mari le zboară ţiglele de pe acoperiş. Sibienii de pe strada D. D. Roşca, aflată în imediata vecinătate a aeroportului, sunt de departe cei care suferă cel mai mult din cauza aterizărilor şi decolărilor de avioane. Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportul Interna­ţional Sibiu, în care Consiliul Judeţean şi Primăria au investit 70 de milioane de euro, nu este motiv de bucurie pentru toţi locuitorii urbei de pe Cibin.

Sibienii care locuiesc în cartierul Turnişor sunt, cu siguranţă, cel mai puţin încântaţi de faptul că traficul a crescut sau că de pe noua pistă decolează şi aeronave de clasă mare, care până la modernizări nu aveau cum să ajungă la Sibiu.

„Nu mai putem dormi de frică”

În urmă cu câteva zile, ţiglele de pe casa familiei Muntean au zburat ca nişte fulgi atunci când o aeronavă de mari dimensiuni a zburat la joasă înălţime.

„Ne-am speriat foarte tare cu toţii. Am crezut că s-a prăbuşit avionul peste casă sau că a fost cutremur. Când am ieşit afară, am văzut ţiglele căzute jos de pe casă”, a povestit Maria Muntean.

De atunci, zecile de familii care locuiesc pe strada D. D. Roşca trăiesc adevărate coşmaruri ori de câte ori aud zgomotul unui avion care se îndreaptă spre pista aerogării aflate la ieşirea din Sibiu spre Sebeş.

La câteva case mai sus, Ioan Glanţi îşi varsă şi el năduful legat de aterizările şi decolările avioanelor. Omul spune că reparaţiile pe care le face la casă sunt zadarnice.

„Deja am învăţat orarul de zbor şi aşteptăm cu îngrijorare orice avion. Când trece pe deasupra se cutremură casa. Dacă veniţi înăuntru, o să vă arăt crăpăturile din ziduri. Se mişcă şi mobila prin toate camerele. De când aterizează avioanele astea mari, nici de dormit nu mai putem dormi de frică”, spune omul car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 34 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 53 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°