Despre Federer şi Poli, cu calm
“Aoleu, domnu’ Cosaşu - îmi bătea mesaj vinerea trecută Gaga the third - păi dumneata vii cu tenisul şi afară e prăpăd, pierdu Dinamo cu Slovan, intrară ţăcăniţii ăia pe teren…”. Fie şi cu o săptămînă întîrziere, trebuie să-i dezvălui profesionist amicului un secret de fabricaţie: nu puteam scrie despre prăpădul nocturn din Groapă fiindcă articolul meu pleca spre tipar, ca de obicei, la prînzul zilei de joi. Dar tot despre Murray aş fi scris, acest Murray despre care Gaga the third avea grijă să adauge într-un P.S.: “Nu-mi place, e prea arogant şi teatral”. O oră mai tîrziu, Brady îmi comunica dîrz: “Da, îmi place Murray” şi argumenta: “…are passingurile acelea fabuloase şi mai ales îşi foloseşte creierul mai bine ca oricare alt jucător”. O zi mai tîrziu, în semifinala de la Cincinnati, passingurile lui fabuloase, inclusiv creierul, nu au avut nici o şansă în faţa lui Federer. Fostul galactic, fostul robot s-a arătat - cum se spune numai între oameni - imperial. Cred că a fost cel mai bun meci al lui de cînd a dat în plîns, înfrînt de Nadal. Ca a doua zi să facă ce-a vrut cu Djokovici. Într-unul din cele mai bune comentarii ale sale, CT Popescu a susţinut cu brio o idee foarte rar adusă la suprafaţă: Federer e azi în acea formă maximă cînd mentalul său nu e afectat de nici o eroare, de nici un zbîrci, de nici un ghinion. Este, probabil, cea mai bună definiţie a forţei unui campion. Totuşi, îmi permit să adaug un amănunt, căci fără amănunte nimic nu se lămureşte în cer şi pe pămînt. Federer joacă atît de bine de cînd s-a defectat Nadal; nu e urît, nu-i imoral, e pur şi simplu uman. Cel mai temut rival, singurul care îi contestă supremaţia, este “în renovare” - după o expresie fericită a lui Mihai Mironică. Trebuie să fii, vai, extraterestru, din altă lume decît a omului, pentru ca asemenea eşecuri ale celuilalt să nu îţi dea o
