Cuptoare de pâine şi fierării în centrul oraşului, o tabără medievală de luptă în miniatură zeci de animaţii stradale, piese de teatru, paradă, concerte şi focuri de artificii sunt doar o parte din atracţiile Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, care începe vineri seara la Sibiu. A IX -a ediţie a festivalului a avut un buget mai mic decât cel de anul trecut, 250.000 de lei faţă de 350.000 în 2008, dar este mai bogată în evenimente. Potrivit organizatorilor de la Casa de Cultură a Municipiului, trupele şi companiile care sunt sufletul festivalului au înţeles că fiind vremuri grele de criză, nu sunt fonduri suficiente şi au venit majoritatea pe propria cheltuială. “Cei mai mulţi bani s-au dus pe decoruri” a spus directorul Casei de Cultură, Ovidiu Dragoman.
Tabără de luptă în Parcul Tineretului
Locul central de desfăşurare va fi Piaţa Mare, dar există şi alte locaţii extrem de atractive. Una dintre ele este Parcul Tineretului, unde compania germană „Cronacher Ausschuss Compagnie” va instala o tabără de luptă ca în Evul Mediu, în perioada „Războiului de 30 de ani“. Artiştii germani vor recrea atmosfera de acum şase secole şi se vor lupta reproducând viaţa pe câmpul de luptă, de la arme şi până la port, dans, muzică şi mâncare.
Opt trupe de teatru şi opt formaţii de muzică medievală vor susţine spectacole în Piaţa Mare, Piaţa Mică, Parcul Cetăţii şi Bulevardul Nicolae Bălcescu, alături de şase ordine cavalereşti din ţară şi unul din Serbia. Nu vor lipsi în cele trei zile de festival nici animaţiile stradale şi spectacolele pirotehnice.
Parada deschide Festivalului
Dealtfel, în această seară de la ora 21, va avea loc Parada Festivalului, unde peste 400 de participanţi costumaţi medieval, cu tot atâtea torţe vor parcurge centrul oraşului, de la Cazarma 90 până în Piaţa Mare.
Este pentru prima oară când