Mîine se pune în mişcare caravana vedetelor din Primera Division. Campionatul Spaniei a adunat în această vară cele mai importante nume din fotbalul european, adăugîndu-le la lista celor deja existente
Începe campionatul Spaniei. Ca de obicei, ultimul în Europa, ca un copil răsfăţat al fotbalului ce a fost dintotdeauna. Iar pentru acest sezon, titulatura "Liga de la Estrellas", "Liga Stelelor", pe care spaniolii au adăugat-o, în 1996, în scop publicitar evident, Primerei Division e mai actuală ca oricînd. Nu doar pentru că Primera Division oferă cea mai bună echipă din lume la acest moment, vorbim de FC Barcelona, dar şi pentru numele pe care le-a acaparat în această vară, majoritatea cu sprijinul şi banii lui Real Madrid, club ce speră ca, în mai anul viitor, să poată prelua sceptrul şi coroana marii rivale din Catalunya. Una peste alta, simplist vorbind totuşi, Primera a atras cel mai bun jucător din Anglia, Cristiano Ronaldo, pe primii doi din Italia, Ibrahimovici şi Kaka, pe cel mai important din Franţa, Benzema. Lipseşte de pe listă cel mai important din Germania, Ribery, dar pînă luni seară mai e timp.
Duelul giganţilor
Pare limpede că bătălia pentru titlu se va duce în doi. Barcelona şi Real. Cele două superputeri vor fi protagonistele unei bătălii interesante. Cine e mai bună în acest moment? Privind echipele ideale, răspunsul e greu de dat, ţine mai degrabă de opţiunile şi simpatiile fiecăruia. Duelurile Mesi-Cristiano Ronaldo, Henry-Kaka, Ibrahimovici-Benzema se anunţă colosale, chiar şi de la distanţă. Însă dincolo de aceste mari vedete, spaniolii au şi ei oamenii lor, iar din acest punct de vedere parcă Barcelona pleacă în avantaj, cuplul Xavi-Iniesta neavînd încă un corespondent la Madrid decît în tripleta Casillas-Ramos-Puyol. În plus, catalanii au, în opinia tuturor specialiştilor, marele atu al unei e