Astazi, la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) se desfasoara cea de-a doua proba a examenului pentru acordarea gradului didactic II la care participa profesorii I, cu studii universitare de 4-5 ani, si profesorii II, cu studii de 3 ani. Astfel, cei 732 de candidati sustin proba orala la Pedagogie si elemente de psihologie scolara, ultima proba a concursului. Incepand cu ora 9.00, in amfiteatrele UAIC, in functie de specializare, candidatii vor avea la dispozitie aproximativ 30 de minute pentru examenul oral in fata comisiilor de specialitate formate din cadre didactice universitare. Promovabilitatea la prima proba, respectiv testul scris la obiectul de specialitate si metodica predarii acestuia, cu abordari interdisciplinare si de creativitate, a fost de peste 98 la suta. Probele de examen pentru acordarea atat a definitivatului in invatamant, cat si a gradului didactic II sunt cele mentionate in Metodologia formarii continue a personalului didactic din invatamantul preuniversitar, aprobata prin Ordinul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) cu nr. 3770 din anul 1998. Pentru acest concurs de perfectionare si promovare a personalului didactic din invatamantul preuniversitar, UAIC nu percepe taxe de inscriere si de plata a comisiilor de la candidatii care doresc sa obtina gradul al doilea didactic. Rezultatele finale, dupa solutionarea contestatiilor, se vor afisa la fiecare facultate in parte pana pe 31 august 2009.
Astazi, la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) se desfasoara cea de-a doua proba a examenului pentru acordarea gradului didactic II la care participa profesorii I, cu studii universitare de 4-5 ani, si profesorii II, cu studii de 3 ani. Astfel, cei 732 de candidati sustin proba orala la Pedagogie si elemente de psihologie scolara, ultima proba a concursului. Incepand cu ora 9.00, in amfiteatrele UAIC, in functie de specializare,