Când nu predică în biserică, părintele citeşte, obişnuind să-şi cumpere câte un volum pe zi pentru a-şi alimenta biblioteca PROFIL
Născut. 14 noiembrie 1952, Vermeş.
Studii. Liceul Teoretic din Gătaia, Facultatea de Teologie de la Sibiu.
Pasiuni. Lectura.
Ocupaţie. Preot.
Familie. Căsătorit, are doi copii.
Foarte puţini reşiţeni nu-l cunosc pe părintele Ioan Albu. Mulţi credincioşi îşi deschid sufletul în faţa lui, la fel de mulţi îl găsesc predicând cuvântul lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă Sfinţii Arhangheli „Mihail şi Gavril” din centrul Reşiţei. Ioan Albu şi-a dorit să fie preot încă de mic copil.
„Când eram copil, eram vecin cu preotul din Vermeş. Eram toată ziua pe lângă el, vedeam ce face şi aşa mi-am dorit şi eu să ajung preot. Mama a fost cea care şi-a dorit foarte tare ca eu să fiu preot“, a spus părintele Albu.
Şi-a luat o amintire din Sibiu
Perioada studenţiei a fost cea mai frumoasă parte a vieţii sale. Tânărul de atunci şi-a petrecut o bună parte a vieţii la Sibiu de unde nu a plecat cu mâna goală. „În studenţie am cunoscut-o pe soţia mea. Mi-a fost atât de dragă încât ne-am căsătorit destul de repede. Atât de mult mi-a plăcut Sibiul încât mi-am luat o amintire la mine acasă“, a spus Ioan Albu. Au urmat 12 ani pe care părintele Albu i-a petrecut la parohia din satul său natal. A ajuns la Reşiţa unde stă şi la ora actuală. A fost revoluţionar şi consilier judeţean.
„Timp de patru ani de zile am făcut parte din Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Eram independent pe vremea aceea. Este o perioadă care mi-a prins bine pentru că am cunoscut tot felul de oameni. Atunci oamenii politici erau mai preocupaţi de problemele reale ale oamenilor“, a spus părintele Albu.
Simte ajutorul divinităţii
Preotul Ioan Albu spune