Indicaţiile terapiei anticoagulante în sarcină includ tratamentul şi profilaxia tromboembolismului venos acut, prevenţia embolismului sistemic la pacienţii cu proteze valvulare mecanice sau afecţiuni valvulare cardiace, precum şi prevenirea avorturilor recurente în cazul pacientelor cu anticorpi antifosfolipidici. Tratamentul anticoagulant în sarcină întâmpină numeroase dificultăţi, deoarece prezintă un risc crescut în producerea de complicaţii deopotrivă la făt, cât şi la mamă. (...)

În timpul sarcinii normale, sistemul de coagulare şi fibrinoliza suferă o serie de modificări importante care au drept scop pregătirea condiţiilor pentru actul naşterii şi delivrenţei, când femeia trebuie să facă faţă unei sângerări apreciabile şi să pună în joc toate mecanismele sale de coagulare.

În primul trimestru de sarcină, modificările sunt minime, dar începând din trimestrul al II-lea ele devin importante şi se accentuează pe măsura apropierii de termen. Dintre factorii de coagulare, creşterile cele mai semnificative le suferă fibrinogenul, care creşte odată cu vârsta sarcinii, pentru a ajunge în apropierea termenului de la 3–4 la 5–6 g/100 ml plasmă. În afara fibrinogenului, creşteri cu aproape 50% suferă factorul VII (proconvertină), factorul VIII (globulina antihemofilică) şi factorul X (factorul Stuart). Factorul VIII creşte chiar şi la femeile cu defecte congenitale (cunoscute cu hemofilie sau boală Von Willebrand).Creşteri uşoare mai marchează factorul II (protrombina), iar factorul XIII (factorul stabilizator al fibrinei) este în valori normale. Cercetările efectuate în ultimele două decenii au arătat, în consens unanim, o scădere a fibrinolizei în timpul sarcinii, cele mai joase valori fiind în ultimele săptămâni, urmate imediat în post-partum de o creştere rapidă şi marcată a fibrinolizei. Plasminogenul creşte paralel cu fibrinogenul, păstrând un echil