Cum in ultimii ani a devenit, si in spatiul nostru cultural, din ce in ce mai agresiva o anumita tendinta ideologica, aceea a gandirii „corecte politic", inregimentata, deci, unui set de prejudecati, interesant este sa vedem la ce concluzii putem ajunge daca deschidem bucoavne vechi si le citim prin aceasta lentila.
Nu e decat un joc, pentru a carui neseriozitate imi cer, evident, iertare cititorului care are tot dreptul sa se incrunte si sa imi sanctioneze, cum o gasi de cuviinta, impertinenta.
Bravii nostri inaintasi, atunci cand nu se strofocau excesiv sa-si apere glia sau sa-si plateasca darile ori sa plece precaut capul, pentru a-l conserva pe umeri, se mai dedau, cu poate mai sustinuta dedicatie, si unor condamnate inca de pe atunci practici extraconjugale. In plin secol al XVII-lea, cand abia se iteau la noi primele timide semne de civilizatie, pravila se arata destul de liberala, de (horribile dictu!) „politically correct" fata de echitatea si egalitarismul in aplicarea mustrarilor pe care partenerii de viata („casasii", in termenii „Cartii romanesti de invatatura", intrata in vigoare la 1646) riscau sa le suporte in caz ca isi inselau consoarta/consortul. Chiar daca un anumit conservatorism macho mai troneaza si astazi in mentalitatea autohtona, de nu putine ori gasindu-si sprijin chiar in randul damelor necontaminate de discursul multiculturalist, la 1646 nu se recomanda ridicarea pietrei intru aspra pedepsire a neastamparatei soate, asa cum Vechiul Testament prevedea, in pragmatismul sau legislativ, ca disperata, probabil, metoda de infranare a unei patimi care, atunci cand nu este stapanita, poate starni chiar razboaie (sa ne amintim ca usuratatea unei suave dame cum este Elena obliga apoi la eroism o cohorta de masculi infierbantati – de simtul dreptatii, evident. Chiar asa, Homer n-o fi fiind si el, pacatosul, putintel discriminant?