Persoanele cu dizabilităţi caută în zadar locuri de muncă. Bursa locurilor de muncă organizată special pentru ei, nu îi ajută prea mult să se angajeze.
Floarea Mihali are 21 de ani şi de când se ştie a fost o victimă a prejudecăţilor. Nu a avut o copilărie normală, nici o adolescenţă aşa cum şi-ar fi dorit, şi nici acum, aflată la vârsta maturităţii, Floarea nu poate spune că nu suferă de pe urma discriminărilor la care este supusă zilnic. „Ghinionul” ei este că s-a născut cu paralizie spastică, boală ce i-a afectat piciorul stâng. Ea nu a putut să se joace de-a v-aţi ascunselea împreună cu alţi copii sau să urce treptele casei într-un suflet pentru a le spune părinţilor că a luat o notă mare la şcoală.
A fost întotdeauna o „paria a societăţii” şi ţinta ironiilor răutăcioase ale unora dintre colegii de la şcoală. A absolvit cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Borşa, secţia croitorie, tocmai pentru că nu mai vroia să fie o povară pe spatele mamei. „Mama ne creşte singură. Suntem şapte fraţi. Aş vrea să contribui şi eu la veniturile familiei”, spune Floarea. De anul trecut, de când a terminat cu şcoala, tânăra a bătut la nenumărate uşi pentru a-şi găsi un loc de muncă. „Nu vreau milă şi nu vreau să cerşesc. Vreau doar să muncesc cinstit şi să fiu plătită pentru asta”, explică borşeanca.
Nu poate sta mai mult de o oră în picioare
Peste tot unde a încercat să se angajeze a fost refuzată pe motivul că s-a născut cu acest handicap. „Când mă prezentam la interviuri, mulţi spuneau că nu mai au nevoie de personal. De multe ori, la câteva zile, era angajat altcineva, o persoană sănătoasă”, povesteşte tânăra. „Nu pot să stau mai mult de o oră în picioare, pentru că apoi nu pot dormi nopţile de durere timp de o săptămână. Aş vrea să-mi găsesc un loc de muncă, unde aş putea să-mi folosesc doar mâinile, de exemplu, croitorie”, conti
