Ministrul Apărării Naţionale (MApN), Mihai Stănişoară, a declarat astăzi că, în urma rectificării bugetare făcute de Guvern, angajaţii săi vor primi integral salariile până la sfâşitul anului. MApN nu va primi bani la rectificarea bugetară, conform proiectului de Ordonanţă de Guvern obţinut de NewsIn, însă îşi va reorganiza fondurile actuale, astfel capitolele cheltuieli de personal şi asistenţă socială vor avea mai mulţi bani, însă se vor tăia bani de la bunuri şi servicii sau cheltuieli de capital.
În urma reorganizării propriilor fonduri, capitolul "Cheltuieli de personal", din care se plătesc salariile şi sporurilor personalului din MApN, va primi în plus suma de 140.479.000 de lei.
Totodată, suma de 25.000.000 de lei va fi redirecţionată pentru suplimentarea bugetului de la "Asistenţa socială".
Guvernul a rectificat la începutul lunii aprilie, prin Ordonanţă de Urgenţă, bugetul adoptat la începutul acestui an, MApN pierzând atunci aproximativ 700 de milioane de lei.
Reducerea bugetului a dus la decizia, de la mijlocul lunii mai, a conducerii Ministerului Apărării Naţionale, de a amâna temporar plata unor sporuri către angajaţi, printre aceste sporuri numărându-se sporul de radiaţii şi de confidenţialitate. Sporul de confidenţialitate este de până la 15%, iar cel de radiaţii de până la 10 procente. Ulterior, Stănişoară a revenit asupre hotărârii, după ce şi Traian Băsescu a recomandat acest lucru.