Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Alb-albaştrii speră să obţină primul succes cu Gloria Bistriţa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 august 2009 ·

Ştiinţa nu a învins niciodată acasă Gloria Bistriţa, de la repromovare. Ardelenii s-au impus cu 2-1 în sezonul 2006-2007 (meci disputat la Bucureşti) şi au remizat, 1-1 şi 0-0, în precedentele partide de la Craiova.

Universitatea speră să treacă diseară peste acest complex bistriţean şi să obţină prima victorie de pe teren propriu în faţa Gloriei. Oltenii vin după o înfrângere la Braşov şi nu-şi mai permit să piardă puncte, în special acasă. „Băieţii sunt optimişti şi dornici de victorie. Ce dacă nu am mai învins de mult Bistriţa? Pentru orice există o prima dată“, a precizat astăzi directorul executiv al Ştiinţei, Dan Stălinescu.

Antrenorii Ungureanu şi Mogoşanu nu-i vor avea la dispoziţie pe Dănănae, Găman şi Mitchell, în timp ce Dina este incert. Atacantul craiovean a primit o lovitură pe muşchi la antrenamentul de aseară, dar oficialii echipei susţin că nu este nimic grav. Găman va reveni la meciul de la Iaşi, iar Mitchell din runda a şaptea, însă staff-ul tehnic are soluţii.

Florin Costea ar putea prinde naţionala

Astăzi, Dorel Stoica va face cuplu în apărare cu tânărul Radu Barbu, iar în ofensivă îşi va relua locul Florin Costea.

De fiecare dată când nu joacă într-un meci, atacantul revine cu poftă de gol, iar astăzi ar putea puncta din nou. Mai ales că, după această etapă, Răzvan Lucescu va anunţa jucătorii din Liga I care vor fi convocaţi pentru meciurile naţionalei cu Franţa şi Austria. Iar Costea este în cărţi, după cum susţin oficialii Ştiinţei.

Barbu schimbă astăzi prefixul

Fundaşul central al Universităţii, Radu Barbu, împlineşte astăzi 20 de ani. Internaţionalul de tineret vrea să primească drept cadou o victorie cu Bistriţa şi spune că, pentru el, cel mai important lucru este să fie sănătos. Barbu a prins în acest sezon un loc de titular la Ştiinţa, dar şi la naţionala con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul FCSB – Manchester United: Gigi Becali - Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci!

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Manchester United, scor 0-2, că nu este bună “strategia cu 5 pe fund” şi că “dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci”. ”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci.

FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa Union Saint-Gilloise sau echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic

News.ro acum 3 ore
FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Europa fie formaţia belgiană Union Saint-Gilloise, fie echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Conform unui tablou prestabilit de UEFA, echipele de pe poziţiile 11 şi 12 în grupa u

Informări publice - 31 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Organizaţia Caritas Alba Iulia, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 581/30.12.2024, emisă de Primăria Braşov, anunţă începerea lucrărilor de amenajări interioare sediu de bancă şi amplasare firme luminoase în Braşov, str. Calea Bucuresti, nr.

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Şase răniţi în Spania, într-o explozie la fabrică de muniţie germană Rheinmetall Expal Munitions de la Javalí Viejo, în apropiere de Murcia

News.ro acum 4 ore
Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP. ”Serviciile de urgenţă au pre

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 9 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, prezentați de Poliția olandeză. Motivul dezvăluirii identității lor VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Poliția a publicat joi seara, 30 ianuarie, fotografiile a două persoane care au fost arestate miercuri în legătură cu furtul de artă din Assen. Au fost făcute publice și numele acestora. Identitatea celei de-a treia suspecte, o femeie, nu a fost înc

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 8 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Radu Drăgușin s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg. Scene îngrijorătoare: a dus imediat mâna la genunchi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Radu Drăgușin (22 de ani) s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg, suferind o accidentare la genunchiul drept la numai 16 minute după ce intrase pe teren. a făcut semn către banca de rezerve că meciul este gata pentru el

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/12°
dum.

4°/10°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

2°/9°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/3°
Constanta
acum

vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/7°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/12°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/4°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

3°/9°
lun.

0°/6°