Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA şi-a prezentat scrisorile de acreditare

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 august 2009 ·

Mark Gitenstein, noul ambasador al SUA în România, a discutat cu ministrul de externe Cristian Diaconescu, în spatele uşilor închise, mai mult de o oră, cu ocazia depunerii copiilor scrisorilor de acreditare, cei doi oficiali refuzând să facă o declaraţie de presă la sfârşitul întrevederii.

Ministerul de Externe a anunţat vineri dimineaţă că ministrul Cristian Diaconescu îl va primi pe ambasadorul american la Bucureşti, pentru ca acesta să îşi prezinte copiile scrisorilor de acreditare, urmând ca ambii oficiali să facă declaraţii de presă la sfârşitul întâlnirii. Cu toate acestea, Gitenstein şi Diaconescu, care au discutat mai mult de o oră, deşi în program era prevăzută doar o jumătate de oră, nu au declarat nimic presei după ce întrevederea s-a încheiat.

Ministerul de Externe a anunţat apoi printr-un comunicat de presă că ministrul român l-a primit vineri pe Mark H. Gitenstein, noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, în vizită de prezentare, şi, cu această ocazie, ambasadorul a înmânat copiile scrisorilor de acreditare.

În cadrul discuţiilor, interlocutorii au evocat, potrivit MAE, caracterul special al relaţiilor bilaterale, precum şi nivelul excelent al cooperării dintre România şi SUA, pe multiple planuri. „Şeful misiunii diplomatice americane a subliniat, totodată, importanţa deosebită pe care autorităţile de la Washington o acordă relaţiei cu ţara noastră, unul dintre partenerii şi prietenii cei mai apropiaţi ai SUA din Europa. Au fost trecute în revistă, de asemenea, o serie de teme regionale, de interes comun pentru cele două state“, se mai arată în comunicatul de presă al ministerului.

În acelaşi timp, site-ul Ambasadei americane la Bucureşti anunţă că Mark Gitenstein şi soţia sa Elizabeth (Libby) au ajuns în Capitală joi, 27 august, fiind întâmpinaţi la aeroport de şeful protocolului MAE, Dorin Prisăcaru.

Următoarea et

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 21 minute
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

BREAKING Pentagonul ia în calcul retragerea a până la 10.000 de militari din România, Polonia și alte țări din Europa de Est

HotNews acum 59 minute
Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din Europa de Est, stârnind îngrijorarea că aces pas l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin, au declarat pentru NBC News șa

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 43 minute
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Dragoș Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o cârciumă”, susține un partener de coaliție

HotNews acum o ora
Țara noastră are nevoie de comunitățile românești de peste hotare, însă omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este persoane potrivită pentru a fi omul de legătură cu președinele american Donald Trump, a apreciat marți președintele UDMR, Kelemen Hunor

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 3 ore
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Pacienţii vor putea face donaţii spitalelor, în loc să ofere atenții medicilor. Legea a fost promulgată

HotNews acum o ora
Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienţilor care vor să sprijine un spital ca formă de recunoştinţă pentru actul medical de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donaţie legală către unitatea sanitară, spune deputat

Simulare Bacalaureat 2025. Ministerul Educației a centralizat rezultatele. Câți elevi au luat note de trecere la Română

Adevarul acum o ora
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, susținută în perioada 24 - 27 martie 2025, la nivel național, de elevii care termină ciclul liceal.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°