Echipajul românesc format din Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu a cucerit sâmbătă medalia de argint la dublu rame în proba de 2.000 de metri la Campioantul Mondial de la Poznan, după ce a fost cronometrat cu timpul de 7.06,64.
Medalia de aur a fost adjudecată de americancele Zsuzsanna Francia şi Erin Cafaro, care au încheiat cursa cu timpul de 7.06,28, în timp ce bronzul i-a revenit Noii Zeelande.
România e campioană olimpică la dublu rame, dar la Beijing echipajul a fost format din Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu.
"Este un rezultat mare pentru fete. am avut o presimţire înainte de cursă pentru mi-a bătut ochiul stâng şi mereu am noroc când mi se întamplă asta.Sper ca acest argint să fie o avanpremieră pentru aurul de la Londra", a declarat în exclusivitate Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, pentru adevărul.ro.
"Aceasta este prima competiţie în care urcam împreună în barcă. Nu ne cunoşteam deloc, echipajul a fost alcătuit pe fugă ca să nu mergem la Mondiale doar cu fetele de la 8+1. Am început să ne acomodam însă foarte repede una cu alta în calificări şi semifinale şi uite că a ieşit foarte bine şi suntem amândouă fericite", a declarat imediat după cursă Camelia Lupaşcu, 23 de ani, cea care a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing în calitate de rezervă.
“Sincer nu mă aşteptam să meargă aşa bine. Deşi ne-am îndeplinit deja obiectivul cu ele, vom trage totuşi pentru o medalie. Am multe emoţii pentru ele deorece sunt foarte tinere”, declara ieri antrenorul Mircea Roman şi iată că vorbele sale s-au adeverit.
Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu şi-au vopsit unghiile ieri în culorile tricolorului pentru a avea noroc
Aceasta este prima medalie pentru România la Campionatul Mondial, urmând ca duminică, de la ora 13:48 să fie pro