Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de veci în rate pentru pensionarii din Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 august 2009 ·

Pensionarii din Târgu Jiu care au venituri modeste vor beneficia de facilităţi la plata locurilor de veci pe care le concesionează de la Direcţia de Servicii Comunale (DSC), în baza unui contract pe şapte sau 25 de ani.

Conducerea Direcţiei de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu Jiu acordă facilităţi la plata locurilor de veci pensionarilor cu venituri modeste. Se iau în calcul cazurile în care bătrânii au pensii foarte mici, nu au deloc venituri sau suferă de boli grave, care necesită un tratament medicamentos costisitor. Există la nivelul Direcţiei mai multe cereri aprobate, în ceea ce priveşte plata în rate a locurilor de veci în Cimitirul Municipal, situat în apropiere de fabrica de Confecţii din Târgu Jiu. Pentru concesionarea unui loc de veci pe o perioadă de şapte ani, un pensionar trebuie să achite 199 de lei, iar pentru o perioadă de 25 de ani suma ajunge la 710 lei. Taxele au fost stabilite prin hotărâre de consiliu local, care a fixat şi dimensiunea standard a locului de veci, respectiv 1,25 metri lăţime şi 2,5 metri lungime. La cererea pentru concesionarea locului de veci se anexează şi certificatul de deces. În timpul vieţii pot fi atribuite locuri de înmormântare, dacă persoana care doreşte să concesioneze este în vârstă de peste 75 de ani sau suferă de boli grave atestate de documente medicale.

„Este o uşurare pentru bătrâni“

Direcţia de Servicii Comunale din Târgu Jiu are la dispoziţie suficiente locuri de veci pentru a fi concesionate, aproximativ 50% din teren fiind liber în partea nouă a Cimitirului Municipal. „Au fost cazuri foarte grave şi i-am înţeles. Am luat legătura şi cu cei de la Impozite şi Taxe Locale şi am văzut exact care este situaţia familiilor care au cerut plata în rate. Este o uşurare pentru bătrâni să poată plăti atunci când au bani. Este vorba de săraci, de asistaţii social care nu au n

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 7 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°