Pe motiv că sunt prea puţini, magistraţii de la Judecătoria Mangalia n-au participat la niciun protest # Colegii de la Judecătoria Constanţa nu vor asista la birourile electorale organizate în cadrul alegerilor prezidenţiale din toamnă
Magistraţii sunt nemulţumiţi de preconizatele forme de salarizare şi de subfinanţarea justiţiei din această perioadă. În consecinţă, ei se vor întruni în adunări generale şi vor decide sub ce formă vor protesta.
La finele săptămânii trecute, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, a trimis o scrisoare deschisă către curţile de apel din ţară, în care se solicita organizarea de adunări generale pentru luarea unor decizii privind formele de protest la care vor recurge magistraţii în perioada următoare. De asemenea, UNJRa propus, în primă fază, să se recurgă la gesturi precum nepurtarea însemnelor specifice - robă, insignă şi bavetă - în sălile de judecată, urmate de decizia de a se refuza, în scris, desemnarea judecătorilor în birourile electorale. Nu în ultimul rând, UNJR a sugerat şi întreruperea activităţii începând cu data de 1 septembrie anul curent.
De altfel, ieri, managerul economic al Curţii de Apel Bucureşti a susţinut că, potrivit unei analize, salariile magistraţilor vor scădea cu până la 60% după adoptarea Legii unice de salarizare.
Decizii pe ultima sută de metri
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Constanţa, judecător Ciprian Coadă, adunarea generală a magistraţilor va avea loc luni. „A existat un termen limită până la care să organizăm aceste adunări generale, acesta fiind 28 august. Însă, având în vedere că majoritatea sunt în vacanţă şi se risca să nu se întrunească cvorumul necesar, termenul a fost amânat pentru 31 august. Spre exemplu, la Tribunalul Constanţa, din 47 de angajaţi, doar 18 sunt la muncă, ceilalţi fiind în concedii",