Turiştii din staţiunea Costineşti se pot plimba pe mare nu numai cu banana, vaporaşul sau jet ski-ul, ci şi cu o canapea de patru persoane. Senzaţiile oferite de o astfel de plimbare nu sunt în niciun caz de relaxare. Cei care vor să facă o tură cu canapeaua vor avea parte doar de senzaţii tari. Canapeaua gonflabilă a fost adusă în staţiunea Costineşti încă de la începutul sezonului estival şi până în prezent a oferit senzaţii tari miilor de turişti curajoşi care au încercat-o. „Ne-am instalat aici de cum a venit vara, zilnic de la ora 9.00 la ora 20.00 şi vom pleca de-abia la sfârşitul sezonului, în funcţie de clienţi. Până acum am avut foarte mulţi în fiecare zi”, a spus George Ilisei, una dintre persoanele care plimbă turiştii cu canapeaua gonflabilă.
Din plăcere sau pur şi simplu din curiozitate, majoritatea turiştilor fac coadă pentru o tură pe mare cu această ciudată „ambarcaţiune”. „Mi-e cam frică, nu am urcat niciodată pe o chestie de-asta. Sper să fie frumos şi să nu cad prea repede de pe ea. Am văzut foarte mulţi care cad încă de la mal, dar dacă am vestă mă simt în siguranţă”, a spus Valentina, o tânără care se pregătea să urce pe canapea cu prietenul ei.
30 de lei, o tură cu canapeaua gonflabilă
Copii şi adulţi vin zilnic pentru astfel de plimbări, pentru care scot din buzunar 30 de lei pentru o tură până în larg şi înapoi. „Canapeaua ia patru persoane, bineînţeles cu vestele de salvare, iar copiii merg doar însoţiţi de părinţi”, a mai spus George. Cei care se întorc după o scurtă plimbare sunt şi cei care pot explica senzaţiile pe care le oferă plimbarea cu canapeaua. „A fost super! Ai impresia că o să cazi în orice moment, îţi vine să ţipi. Dacă nu ar fi costat chiar 30 de lei de persoană, m-aş fi dat de mai multe ori pe zi, pentru că e mişto senzaţia”, a spus Cătălina Vâlcu, o turistă în vârstă de 17 ani din Arad.