Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Mihai Dima - Voluntarul care face ca mediul să fie mai curat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 august 2009 ·

La 19 ani a descoperit că a-i ajuta pe ceilalţi înseamnă să te ajuţi şi să te respecţi pe tine, astfel că a participat la numeroase campanii Profil

Născut 8 iunie 1990, Brăila

Studii

Absolvent al Liceului CN „Gh. M. Murgoci”, admis la ASE Bucureşti

Familie

Un frate mai mic

În clasa a X-a a descoperit pentru prima dată voluntariatul şi a decis să îi ajute pe cei din jurul său prin puterea exemplului. Nu ştia prea multe despre voluntariat însă a învăţat rapid de la tineri de vârsta lui expresia: „Te ajut ca să te ajuţi singur” .

„Nu ştiam nimic despre voluntariat”

„Am văzut un afiş în liceu care anunţa un cross pentru tineri. Am participat de curiozitate la cross şi am discutat cu voluntarii Clubului prezenţi la eveniment. Nu ştiam nimic despre acţiunile de voluntariat, dar am venit la sediul Clubului Voltin şi am participat la primul meu proiect intitulat Eco-spaţiul” , îşi aminteşte Mihai zâmbind şi adaugă că pasiunea a venit în timp – „A început să-mi placă tot mai mult ceea ce făceam, mai ales că în fiecare zi cunoşteam noi voluntari şi trebuia să ne implicăm în diverse proiecte” .

A participat şi la alte acţiuni – „Voluntari pentru protecţia mediului” cu tabăra de supravieţuire din Balta Mică a Brăilei pentru cinci zile. S-a alăturat apoi altor voluntari şi au început să lucreze la proiectul „Brandul european al tinerilor brăileni” , prilej cu care legăturile între voluntari s-au consolidat.

 „Astfel am început să concepem un brand pentru tinerii de vârsta noastră, pentru cei ca noi. Cine poate să-i înţeleagă mai bine pe tineri dacă nu tot tinerii” , spune Mihai. Compania colegilor a contat.

Orizonturi deschise prin străinătate

Mihai a reuşit ca din clasa a X-a şi până la finalul liceului să nu rateze nici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 23 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°