PRINTRE NORI. Prima femeie-aviator din România povesteşte despre experienţele la limită prin care a trecut, inclusiv două prăbuşiri la sol. Sursa: Arhiva personală
Printre sutele de poze risipite prin apartament se află machetele unor avioane albe, din plastic. Lângă ele, un tablou cu o tânără buclată, care zâmbeşte senin către biblioteca plină de medalii.
Femeia de acum are 82 de ani, 8.620 de ore de zbor pe 24 de tipuri de avioane şi acelaşi zâmbet. Ruxanda Agache-Miheş are poveşti multe, care întregesc o viaţă de om petrecută „cu capul în nori”. E prima femeie-pilot din România.
Un vis născut în Vaslui
Pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, Ruxanda era doar un copil şi era impresionată de armata de aparate ce-i survolau comuna în care locuia la acea vreme, Băseşti, din Vaslui, care în prezent şi-a schimbat denumirea, din motive de înjosire, în Fălciu.
A îndurat momente grele de umilinţă la acea vreme când îşi manifesta public dorinţa de a ajunge cândva la cârma unui avion, din cauza sărăciei care dicta traiul de viaţă fără perspective al familiei. Cine mai auzise de o femeie care să vrea la cârma unui avion? Într-o familie săracă precum a ei nu era rost de asemenea visuri.
Clinceniul, blestemul aterizărilor
Şi, totuşi, ajunge la bordul avionului, la câţiva ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, alături de instructorul Nicolae Pelin, un pilot mai puţin antrenat, nu avea simţ pedagogic şi îi spunea mereu, fără explicaţii: „Sanda, vezi cum fac eu? Aşa să faci şi tu!”.
E greu cu aterizările, când nu ştii unde să te uiţi, sub ce unghi. Întâmplarea a făcut ca instructorul să lipsească de la unul dintre cursuri, iar comandantul Haralambie i-a ţinut locul. Tot el a fost omul care a învăţat-o să aterizeze: „Eram prima fată din cele 6-7 care făceau
