Atunci când primii paşi într-o meserie precum cea de actor îţi sunt susţinuţi de stâlpi uriaşi precum Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Ştefan Mihăilescu Brăila, Lazăr Vrabie, Sergiu Nicolaescu, Ion Besoiu, viaţa ta nu are cum să mai fie la fel. Te schimbi, înveţi, păstrezi, simţi, acumulezi. Aşa a crescut adolescentul Cristian Şofron, purtat pe aripa filmului, dar şi a teatrului. De câteva luni este director general la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu din Bucureşti.
Despre "Toate pânzele sus!" vorbeşte, la fel ca toţi ceilalţi membri ai echipajului, numai de bine... "A fost cea mai minunată perioadă din viaţa mea legată de filme. S-au dat probe. Probe cu mulţi tineri pentru vremea aceea. Puţin amuzant este că ultimii care au dat probă am fost eu şi cu Horaţiu Mălăele. A fost foarte haios, el era deja actor, eu eram în liceu, s-a întâmplat să iau eu rolul şi ţin minte că după ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a spus: «Măi, nea Cristi, că aşa mi se spune în teatru, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale». «Dar de ce?» «Păi, ţii minte că am dat noi probe». Zic «Da, ţin minte». «Şi ai luat mata. Eu eram la început de drum şi mă gândeam: dacă aşa încep eu meseria asta şi vine copilul ăsta şi-mi ia rolurile, ce o să fac în viaţa mea»... Totdeauna ne amintim cu plăcere de povestea asta. O perioadă minunată, pe vremea aceea timpul se scurgea altfel. Filmările s-au întins pe vreo doi ani, astăzi de neconceput. Ritmul în care se fac filmele acum este foarte rapid, nu prea mai ai timp pentru tine, nu prea mai ai timp să te aduni pentru rolul respectiv.
Ţin minte că, fiind vorba despre partenerul meu, câinele respectiv, am fost cu vreo lună înainte de a începe filmările ca să mă pregătesc, să mă împrietenesc cu animalul respectiv. Aici este iarăşi o poveste amuzantă. În roman se spune că trebuie să fie un ciobă
