Ardelenii lucrează pe pământurile din Banat şi sunt ajutaţi de olteni şi de moldoveni.

„Uite aşa se face. Apuci ciorchinele cu mâna toată şi tai codiţa, de sus, de aici”, a descris procedura Petre Lingurar, unul dintre culegători. Ligheanele sunt repede umplute cu vârf. Nu durează prea mult timp şi fiecare muncitor îşi urcă încărcătura pe umeri sau pe cap şi o cară la remorcă.

„Fiecare e plătit la coş şi e pontat. Nu trebuie să stăm după ei pentru că toţi sunt harnici. Ştiu că vor fi plătiţi pentru cât culeg”, a spus Arsinte Georgiu, şef de fermă pe plantaţiile de la Recaş. Femei, bărbaţi, tineri, bătrâni ies dintre rândurile ordonate cu ligheanele pline ochi şi strigă un număr. „Cei care vin cu ligheanul la golit îşi spun fiecare numărul şi sunt pontaţi. La sfârşit se face totalul şi oamenii sunt plătiţi”, a spus Corina Pleşa, doamna „pontatoare”.

Hărnicie răsplătită la sfârşitul zilei

În remorcă intră trei, chiar patru tone de struguri caraţi cu ligheane de aproximativ 15 kilograme. Pentru fiecare lighean pe care oamenii îl golesc în remorcă primesc 1,2 lei. „Culegem cam 50, 60 de cădiţe pe zi, dacă sunt strugurii mai slabi, mai pricăjiţi”, a spus Gheorghe Tapla, şef de echipă. Printre şirurile de viţă de vie de la Recaş ardelenii, oltenii şi chiar moldovenii caută ciorchini.

„Cei mai mulţi sunt din Ardeal, oameni cu care am mai lucrat şi în alţi ani. Mai sunt şi grupuri din Oltenia şi câţiva muncitori răzleţi de prin Moldova”, a spus Gheorghe Iova, directorul general al Cramelor Recaş. Sezonierii văd viile din Timiş ca pe un loc de muncă unde ştiu că vor câştiga exact atât cât muncesc. „Sunt plătiţi la văniţe şi în funcţie de parcela pe care o culeg. Dacă sunt harnici câştigă şi 75 de lei pe zi”, a spus Iova.

"Cei mai mulţi sunt din Ardeal, oameni cu care am mai lucrat şi în alţi ani".