Un cuplu din România va participa în finala celei de-a şaptea ediţii a Mondialului de tango, ce se va desfăşura astăzi şi mâine la Buenos Aires, o competiţie care de o săptămână a umplut barurile, teatrele şi centrele culturale ale capitalei argentiniene, relatează AFP. Potrivit site-ului oficial al competiţiei, eromânii Ricardo Lang şi Raquel Ziegler, din Suceava, candidează la secţiunea "tango salon".
În finală au rămas 60 de cupluri de pe continentele americane, din Europa şi Asia, dintre cele peste 300 înscrise iniţial pentru cele două probe ale concursului.
Una dintre probe este "tangoul de salon" (Tango Salon), disciplină clasică, unde domină argentienii, iar cealaltă este tangoul de scenă (Tango Escenario), o categorie care presupne punerea în scenă a unei coregrafii mai bogate, cu machiaje şi costume mai sofisticate, disciplină foarte în vogă în Europa, Statele Unite sau Japonia.
Românii calificaţi în finală se vor întrece cu perechi din Argentina, Chile, Columbia, Franţa, Grecia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Uruguay sau Venezuela.
Născut în "milongas" (saloanele tradiţionale de bal), tangoul de sală este dansul cel mai popular în Argentina, iar "străinii" se descurcă mai greu la această categorie în faţa competitorilor autohtoni.