În pustietatea Dobrogei, în unicul sat din ţară fără o talpă de român, viaţa se învârte în jurul singurei cişmele cu apă bună de băut. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
1 /.
Cel mai bătrân teritoriu al României, Dobrogea, are un relief denivelat, care-ţi scutură oasele şi te face să crezi că eşti cel mai curajos fanatic al expediţiilor.
Surprinderea cea mai mare e că nu Bucureştiul este capitala mondială a cicloanelor de praf şi nici dealurile din Moreni cele mai bune piste de enduro. Capcanele pe care le ascund podişurile Dobrogei sunt peste tot, în timp ce drumul te cufundă în cei mai groşi şi vii nori de praf, când n-ai nicio butelie cu oxigen la îndemână.
Gura de aer care te scapă parcă vine, într-un final, când la orizont se întrezăreşte un turn alb şi, culmea, mirosul de balegă încă macină toate simţurile.
Intrarea în satul Baspunar, sau Fântana Mare, din judeţul Constanţa, face loc unei cete de gâşte încăpăţânate care nu lasă pe nimeni să intre sat şi care se deciseseră să clocească taman în mijlocul uliţei.
Curge cişmeaua „ca la turci”
Domnul Sabatin este reprezentantul comunităţii de otomani din această aşezare rurală, aflată la vreo 10 km de graniţa cu Bulgaria. Un sat de frontieră populat numai de turci, peste 400 la număr, adică vreo 120 de familii, care se alimentează cu apă de la o singură sursă, un izvor de apă parcă miraculos, situat în inima cătunului. Gălăgie mare sub buncărul din piatră care-l ascunde, copii cu bidoane, bătrâni cu sticluţe uzate, toţi se îmbulzesc să-şi umple recipientele, pesemne că nu mai e mult şi se închide „robinetul”.
Dar nici pe departe, de 200 de ani de când există, debitul cişmelei a rămas neschimbat, iar despre incertitudini legate de viitorul izvorului nici nu s-a pus problema, ba dimpotrivă: „Ambasada turcă de la Bucureşti ne-a pro
