Prinţul Alwaleed bin Talal ocupă prima poziţie în clasamentul întocmit de Arabian Business privind cele mai bogate persoane din Arabia Saudită, în ciuda faptului că averea acestuia a scăzut cu 4,6% în ultimul an, scrie Bloomberg. Activele deţinute de Alwaleed sunt evaluate la 16,3 miliarde dolari, comparativ cu 17,1 miliarde dolari, în 2008. Criza economică globală şi ieftinirea petrolului au afectat companiile de investiţii şi din sectorul energetic, care operează în Arabia Saudită.
Profitul Kingdom Holding, vehiculul de investiţii al prinţului, a coborât cu 83% în al doilea trimestru, din cauza scăderii randamentelor.
Alwaleed deţine 5% din Citigroup, însă banca a pierdut 73% din valoarea de piaţă, în ultimele 12 luni.
Averea prinţului se bazează pe investiţiile făcute în unele companii precum Apple Inc., News Corp. şi Time Warner Inc. În clasamentul Forbes din martie, Alwaleed ocupa poziţia 22, cu o avere estimată la 13,3 miliarde dolari.