Aveam vreo 19 ani şi eram student în anul întâi. Pe vremea aia mă atrăgeau mediile "boeme", cu tot felul de artişti plastici, elastici, scriitori şi alţi atârnători care beau toată ziua, se combinau între ei fiecare cu fiecare şi frecau menta.

Oamenii se strângeau prin anumite cârciumi unde macheau pe datorie, vorbeau la nesfârşit probleme "culturale" şi aveau, pe rând, accese de megalomanie în timpul cărora se considerau geniali. Mă împrietenisem cu Mihaela, o tipă mai mare decât mine cu vreo şase ani, care picta tot felul de bazaconii pe care le explica de fiecare dată altfel. Era combinată şi sponsorizată cu Dan, un sculptor de succes, teribil de însurat, care chiar vindea lucrări şi avea bani. Domnul sculptor era un fel de "mecenă" al nostru, mâna care ne dădea să bem. Apărea la masă, scotea un purcoi de bani (hârtiile albastre de 5.000 de lei, cu Avram Iancu) şi în faţa noastră se materializau beri sau pahare cu vodcă. Mihaela nu mă atrăgea fizic prea tare, dar îmi plăcea să stăm de vorbă, avea pusee de umor. În plus, nu m-aş fi dat la ea pentru simplul fapt că era amanta generosului Dan, care, pe lângă abilităţile de cumpărător de alcool, mai poseda şi un fizic impresionant şi nu aş fi dorit să se apuce să-mi sculpteze mutra.

În hrubă

Într-o zi am a ajuns mai târziu, după cursuri, la "Muzeul Literaturii", unde se strângea gaşca. La o masă, cu o privire abulică, zăcea Mihaela. Era beată cleşte. Ceilalţi, şi ei într-o stare inferioară de ebrietate, nu o prea luau în seamă, fiind preocupaţi să se laude cu viitoarele "opere". Mi s-a făcut milă de ea, i-am luat o cafea fără zahăr şi am încercat să o aduc în starea în care să poată să se ţină relativ bine pe picioare. După o jumătate de oră îşi revenise relativ, putea să vorbească, dar dădea rateuri la mers. Am remorcat-o şi am dus-o până la un taxi. M-a rugat să merg la ea acasă, că