Criza îi determină pe tot mai mulţi bancheri să ia măsuri radicale. Reducerea salariilor, concedieri, dar şi închiderea unor unităţi sunt principalele măsuri la care au recurs unii preşedinţi de instituţii bancare. La nivelul întregului sector bancar din România, s-au închis, în primul semestru, cel puţin 106 sucursale, dintre care 70 de unităţi numai în luna iunie, reţeaua teritorială micşorându-se la circa 6.450 unităţi, iar personalul băncilor s-a redus cu 2.403 angajaţi, la aproximativ 69.000 salariaţi. De exemplu, de la începutul crizei în România, Bancpost a redus personalul cu 10%, renunţând la peste 400 de angajaţi şi a închis din iulie şapte unităţi teritoriale, pentru a diminua costurile, după cum a declarat pentru Mediafax preşedintele băncii, Mihai Bogza. El a precizat că s-a încercat reducerea costurilor pe toate categoriile de cheltuieli, atât materiale, cât şi de personal, iar cel mai mare impact al acestor reduceri asupra profitabilităţii băncii se va vedea în a doua jumătate a anului 2009. Şi la ING România s-au luat măsuri de criză. Mişu Negriţoiu, preşedintele ING Bank România, a declarat recent pentru Gândul că toţi cei aproape o mie de salariaţi ai băncii pleacă două săptămâni în concediu fără a primi vreun leu. Propunerea lansată de preşedintele ING Bank România încă de la începutul lunii februarie a fost agreată, “pe bază de voluntariat”, de toţi angajaţii ING Bank, după cum afirma preşedintele acestei bănci. De altfel, o asemenea măsură a luat ING la nivelul întregii regiuni, pentru reducerea costurilor. (L.V.)
Criza îi determină pe tot mai mulţi bancheri să ia măsuri radicale. Reducerea salariilor, concedieri, dar şi închiderea unor unităţi sunt principalele măsuri la care au recurs unii preşedinţi de instituţii bancare. La nivelul întregului sector bancar din România, s-au închis, în primul semestru, cel puţin 106 sucursale, dintre