Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluburile clujene revin în forţă

Publicat in Adevarul, duminică 30 august 2009 ·

Viaţa de noapte va fi animată de nume precum Nightlosers, Trupa Veche sau Steve Lawler. Localurile clujene nu renunţă la concertele mari în noul sezon, iar unele dintre acestea îşi aşteaptă clienţii cu un design nou.

Majoritatea cluburilor clujene şi-au diminuat activitatea pe timpul verii, iar altele au fost închise. Chiar dacă oraşul de pe Someş a fost unul extrem de sărac în evenimente în această perioadă, viaţa de noapte „reînvie“ odată cu revenirea studenţilor în oraş.

Managerii cluburilor încearcă să-şi atragă clienţii cu evenimente în care atmosfera va fi animată de artişti de renume internaţional. În plus, unele localuri vor reveni cu un nou „look“.

Midi revine cu un nou concept şi design

Clubul Midi va fi primul care va da startul unui nou sezon de clubbing. Acesta va reveni în forţă vineri, 4 septembrie, cu o petrecere ce se anunţă a fi una incendiară. Cunoscutul DJ Steve Lawler va fi invitatul special al „ReOpening Party“, un artist ce se află în topul celor mai valoroşi DJ din lume, înaintea unor nume cu notorietate precum Martin Solveig, Timo Maas, Tom Novy sau Prodigy. „Clubul va avea un nou design realizat de Sany Stranszky, va fi un concept nou, dar amplasamentul nu va fi schimbat“, a declarat Cristian Tomoioagă, managerul clubului Midi.

Cluburile My Way şi Janis revin la programul de sezon începând cu data de 2 octombrie. În primul dintre acestea va fi pusă în scenă, în fiecare miercuri seara, o piesă de teatru underground, iar joi va avea loc un concert cu un artist de valoare.

Trupele care vor cânta aici în luna octombrie sunt Mihai Mărgineanu, AG Weinberger, Nightlosers şi Trupa Veche.

Janis Stuf se deschide cu Fără Zahăr

Noul „Janis-Stuf“ va fi deschis la data de 18 septembrie, printr-un concert live susţinut de formaţia Fără Zahăr. Localul va funcţiona non-stop în fostul complex Nera, pe cinci segm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 28 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Femeie strivită de doi bolovani pe Valea Pietrele din Bucegi. Intervenție dificilă a Salvamont cu elicopter SMURD

HotNews acum 20 minute
Echipele Salvamont Braşov au intervenit sâmbătă pentru salvarea unei femei, care a fost strivită de doi bolovani, pe Valea Pietrele din Munţii Bucegi, anunță Salvamont Brașov. Femeia făcea parte dintr-un grup de trei persoane. Ei se aflau pe Valea P

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 51 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°