„Mămăligă expandată". Aşa le spuneam pufuleţilor în copilărie. Noi, cei din generaţia „cu cheia de gât", am crescut cu ei şi cu eugenii. Mănânci, bei un pic de apă, se umflă în burtă şi-ai omorât foamea. Asta era legenda pufuleţilor. Nu mi-am imaginat că o să apuc să văd la televizor o reclamă la pufuleţi. Acum, m-aş aştepta şi la o prestaţie artistică pentru covrigi. Sau pentru pâine. E foame de bani, cum zice artistul...

Şi chiar dacă, printr-un miracol, aş fi acceptat ideea unei reclame la pufuleţi, never and ever nu mi-aş fi imaginat-o în halul conceput pentru marca Gusto. Nu sunt în target, o să-mi ziceţi. Nici nu m-aşteptam, o să vă răspund. Pufuleţii Gusto sunt pentru copii. N-o spun eu, ci ambalajul lor, care are desenat păpuşele, maşinuţe, jucărele-surpriză ce pot fi găsite în interior. Copiii văd, cer, iar părinţii cumpără. Una dintre reclamele Gusto e cu un tânăr decapitat. Copiii văd, cer, iar părinţii... Nu, nu voi ţine o lecţie de dirigenţie despre impactul pe care l-a avut reclama asupra copiilor. CNA a interzis difuzarea spotului înainte de ora 23:00, după două săptămâni în care copiii s-au jucat cu căpăţâna tânărului pe micile ecrane. Reclamele Gusto m-au oripilat nu pentru că ele ar putea fi văzute de copii, ci pentru că ele chiar pot fi văzute.

Spotul cu capul Pe o mochetă vernil, o căpăţână perfect tranşată stă în profil. Sprâncenele masculului sunt pensate şi tipul are un început de barbişon. E clar, un metrosexual. Gura lui ţuguiată încearcă să aspire pufuleţii risipiţi dintr-o pungă aflată în apropiere. Secţiunea transversală a gâtului e totală (o fi rudă cu Ciomu?) şi curat feliată. Seamănă cu o fleică din castronul lui Spike, câinele din Tom şi Jerry (aici ar fi trebuit să râdem. Ha, ha, ha, ce fază tare! Cool, man!).

Cadrul 2. În imagine apare un trup decapitat care merge prin cameră cu mâinile întins