Există pe această planetă numeroase, mult prea numeroase locuri unde se dezvoltă un "turism" postcatastrofă. Ar fi mai potrivit însă cuvântul pelerinaj, pentru că este imposibil să asociezi cuvântul "turism" cu un loc precum Auschwitz.

Cum să te duci să faci "turism" la Auschwitz? La Auschwitz te duci în pelerinaj, ca să te reculegi, să faci un efort de memorie, ca să omagiezi milioane de victime şi să încerci să înţelegi cum funcţionează barbaria umană. Şi, totuşi, în aceste locuri nu scapi de o anumită "atmosferă turistică", de un du-te-vino neîncetat de autocare, de nelipsitele chioşcuri cu "suveniruri", de imaginea ghizilor grăbiţi care preiau grupuri pe bandă rulantă şi aşa mai departe. La fel se întâmplă când te duci să vizitezi, de exemplu, plajale de debarcare din Normandia sau câmpia unde a fost înfrânt Napoleon la Waterloo ori, mai recent, ruinele de la Wold Trade Center. Oricât de cumplit sună această constatare, aceasta este realitatea: numeroase locuri unde au suferit şi au murit oameni au devenit... destinaţii turistice.

Anul acesta, fiind invitat la un festival de teatru în Japonia, mi-am exprimat dorinţa de a vedea Hiroshima, iar gazdele mele m-au dus la Hiroshima. Despre Hiroshima ştiam aproape totul, aşa cum fiecare dintre noi ştie aproape totul: este oraşul unde a fost lansată prima bombă atomică la data de 6 august 1945. Este oraşul unde au murit la acea oră, în câteva secunde, 80.000 de oameni, urmând ca alţi peste 100.000 să moară ulterior de o moarte mai lentă în urma efectelor radioactive ale bombei.

Vizitând Hiroshima, mi-am pus de fapt întrebarea: oare ce mă va emoţiona cu adevărat în acest sanctuar al ororii? Muzeul în care sunt expuse fotografii şi obiecte aparţinând victimelor este cu adevărat impresionant. Dar îţi dă senzaţia că l-ai văzut deja: manualele şcolare şi numeroasele filme documentare de