Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Meşterii populari, condamnaţi să moară de foame

Publicat in Adevarul, luni 31 august 2009 ·

Arta tradiţională nu mai are loc în casele noastre. Ia albă din bumbac, traista din lână şi sculpturile din lemn vor deveni, în scurt timp, simple amintiri. Produsele meşterilor populari atrag tot mai puţin atenţia gălăţenilor. Nimeni nu se mai înghesuie să cumpere bijuterii din lemn, camăşi populare ori măşti făcute manual. Nici măcar străinii care ne vizitează oraşul nu mai cumpăra astfel de produse. Matei Lascu este un meşter popular din Harghita şi a călătorit prin toată ţară pentru a vinde obiectele tradiţionale realizate de părinţii şi bunicii săi. În această vară, tânărul a decis să-şi încerce norocul în Galaţi.

El şi-a amplasat taraba în Ţiglina I, în apropierea „papamobilului”. Meşterul popular a venit pe malul Dunării împreună cu soţia lui, Iuliana, care, la fel ca şi el, s-a îndrăgostit de arta populară încă din copilărie.

„Pasiunea pentru meseria asta se deprinde de când eşti mic. Eu am învăţat totul de la bunicul meu” , mărturiseşte Lascu.

Tânărul ne-a spus că vânzarea dar şi confecţionarea obiectelor populare reprezintă o adevărată tradiţie de familie.

 

„Bătrânii mergeau cu căruţele şi caii prin ţară pentru a-şi vinde produsele. Nu aveau maşini şi situaţia erau ceva mai complicată atunci”, spune meşterul.

Tradiţia e cu un pas în groapă

În această mică afacere este implicată toată familia lui Matei Lascu. Bătrânii stau acasă şi produc marfa, iar tinerii merg prin ţară pentru a o vinde.

Meşterul popular se plânge că familia sa nu ştie să facă altceva, iar dispariţia comerţului cu produse tradiţionale ar însemna o condamnare la moarte pentru el şi ai lui.

„Vânzările sunt la pământ în toată ţară. Nu mai există zone bune şi zone proaste. În urmă cu câţiva ani, era mai bine. Acum oamenii nu mai au bani”, consideră Lascu.

Omul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°