Taxele şi impozitele locale vor putea fi majorate cu circa 20% din 2010. Decizia aparţine, teoretic, primăriilor, dar Guvernul face presiuni pentru a scăpa de subvenţionarea bugetelor locale. Intenţia Guvernului de a permite primăriilor să majoreze taxele locale a fost anunţată încă de la începutul anului. Reprezentanţii Ministerului de Finanţe susţin că nu este vorba despre o creştere de fiscalitate, ci de o „ajustare“ a valorii impozabile a clădirilor, tere
Taxele şi impozitele locale vor putea fi majorate cu circa 20% din 2010. Decizia aparţine, teoretic, primăriilor, dar Guvernul face presiuni pentru a scăpa de subvenţionarea bugetelor locale.
Intenţia Guvernului de a permite primăriilor să majoreze taxele locale a fost anunţată încă de la începutul anului. Reprezentanţii Ministerului de Finanţe susţin că nu este vorba despre o creştere de fiscalitate, ci de o „ajustare“ a valorii impozabile a clădirilor, terenurilor, mijloacelor de transport şi a amenzilor. Explicaţia are la bază prevederile Codului fiscal, conform cărora valoarea de impozitare, în cazul taxelor locale, trebuie indexată o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei din perioada respectivă. Astfel, procentul de majorare a impozitelor şi taxelor locale - de circa 20% - avut în vedere de Finanţe reprezintă rata inflaţiei cumulată din 2007 până în 2009. Ultima actualizare a valorii impozabile, în acest cazuri, a avut loc la 1 ianuarie 2007, iar majorarea stabilită de minister pentru anul viitor decurge din prevederile Codului fiscal.
Transferuri mai mici de la centru
Totodată, Finanţele estimează că bugetele locale vor încasa supimentar în jur de 800 milioane de lei datorită majorării şi afirmă că măsura a fost chiar cerută de către edilii locali. În acest mod, Guvernul ar putea să facă transferuri de sume mai mici de la bugetul de stat pentru echilibrarea