Fostul ministru al agriculturii Dacian Cioloş este propunerea pentru postul de comisar european pe probleme de agricultură, a declarat şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu. Cioloş a precizat pentru evz.ro că nu a fost consultat de liderii Coaliţiei, adăugând că este prematur să comenteze întrucât candidatura nu este încă oficializată. Sursa: Rompres
"Astăzi am avut o discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare, pentru că, aşa cum bine cunoaştem, Guvernul este cel care oficializează, cu candidatură, portofoliu şi persoană. Din această discuţie a rezultat că putem formaliza candidatura domnului Dacian Cioloş, fostul ministru al agriculturii, pentru portofoliul agriculturii", a declarat şeful diplomaţiei, la postul public de radio.
Întrebat dacă Dacian Cioloş este suficient de cunoscut la Bruxelles, Diaconescu a spus că "este foarte important ca cel care candidează din partea României să aibă şi sprijinul grupurilor importante din Parlamentul European" (populari, socialişti şi liberali).
Diaconescu a precizat că se aşteapta ca România să întâmpine şi obstacole, însă prin sprijinul pe care Bucureştiul îl oferă altor state, candidatura lui Cioloş ar putea fi un succes. "Cred că, printr-un efort conjugat al tuturor celor care au competenţe, atribuţiuni şi responsabilităţi în ceea ce priveşte politica externă vom reuşi să obţinem acest post", a declarat Cristian Diaconescu.
Şeful diplomaţiei a precizat că tatonările au fost demarate încă de la începutul anului, iar consensul politicienilor de la Bucureşti în susţinerea unei candidaturi este important pentru a da un semnal pozitiv, la nivel european.
"Preşedinţia suedeză (a UE) ne-a anunţat că lista comisarilor, pentru aprobare în Parlamentul European, va fi gata în jurul datei de 25-26 octombrie, deci, aceste două luni sunt de mare, mare importanţă, în c