Strada Caporal Ilina, din Sectorul 5, are mai puţin de un kilometru, o bandă pe sens şi fix 18 maşini uitate. Unele pe trotuar, altele prin parcări, cele mai multe pe marginea străzii. Sursa: Dan ArsenieSursa: Dan Arsenie
1 /.
Este una dintre străzile tip din cartierul rezidenţial Rahova, fiind aglomerată şi groaznic de murdară. Totuşi, deşi sunt lăsate acolo de ani buni, doar două-trei dintre aceste autovehicule sunt considerate abandonate.
Asta deoarece legea prevede că maşina abandonată este "vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut".
Rămâne însă în discuţie problema autovehiculelor cu plăcuţă de înmatriculare şi proprietar cunoscut, dar pur şi simplu depozitate şi nemişcate ani întregi de pe marginea străzii sau din parcări. Pe sub ele nu se poate mătura şi multe ocupă locuri de parcare neplătite sau neamenajate. Acestea pot fi ridicate numai după somarea proprietarului, căruia i se lasă timp pentru ridicarea vehiculului.
Spaţiu ocupat şi mormane de gunoaie
"Uite, asta mai e şi administrator de bloc. O ţine aici de şapte ani", spune Constantin Lighean, un şofer în vârstă de 58 de ani care locuieşte pe strada Buzoieni, arteră importantă care se desprinde din Calea Rahovei. El arată cu mâna spre o Dacie foarte veche, fără geamuri, abandonată de proprietar pe trotuarul din faţa blocului. După ce a fost lăsată de izbelişte, maşina a fost, pe rând, adăpost pentru aurolaci şi coş de gunoi, ultima sarcină păstrând-o chiar şi astăzi.
COŞ DE GUNOI PE ROŢI. Autoturism abandonat pe trotuarul străzii Buzoieni, din sectorul 5
În apropierea blocului în care locuieşte Lighean sunt a