Ion Ion Ţiriac va fi din nou cercetat în dosarul "Cocaina pentru VIP-uri". Parchetul General a anunţat că va face recurs împotriva deciziei de achitare dată de Curtea de Apel Bucureşti. Procesul urmează să aibă loc pe 2 septembrie, la câteva zile după ce acesta a devenit soţ, cu acte în regulă. În motivarea deciziei de achitare, judecătorii au criticat atitudinea procurorilor faţă de administrarea probelor, instanţa putând folosi doar declaraţiile martorilor, insuficiente, pentru condamnarea lui Ion Alexandru Ţiriac. Potrivit judecătorilor declaraţiile date de martori sunt contradictorii, nu au caracterul unor probe de vinovăţie şi sunt insuficiente pentru condamnarea lui Ţiriac Junior.
Acuzaţiile aduse fiului miliardarului Ion Ţiriac sunt trafic de droguri de mare risc, deţiinerea de droguri de mare risc, punere la dispoziţie a locuinţei în vedere consumului ilicit de droguri de mare risc. Cu toate că unele dintre aceste fapte s-au prescris, Juniorul a dorit continuarea procesului penal, obţinând la final achitarea.
Ancheta privind dosarul "Cocaina pentru VIP-uri" a început în 2002. Printre cele şapte persoane cercetate se află: Raluca Sandu, Ileana Lazariuc, Ţiriac Jr. şi Robert Sandu. Bogdan Albu şi Radu Eugen Năstase au fost arestaţi, deoarece s-a găsit asupra lor cocaină.
Robert Sandu, a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar după ce a executat două treimi din pedeapsa definitivă a fost eliberat condiţionat. Dosarul verişoarei lui, Raluca Sandu se află încă pe masa procurorilor.
Ceilalţi inculpaţi care nu erau VIP-uri au fost judecaţi separat, iar, în decembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a pronunţat pedepse grele în cazul acestora.