Are 12 ani şi îi place să scrie. Pentru că a depăşit momentul recunoaşterii pe plan şcolar, a venit la ziar să-l cunoască şi alţii.

„Stimată redacţie, vă rog să-mi citiţi articolul (compunerea) scris în cinstea lui Michael Jackson şi să-mi transmiteţi telefonic dacă poate fi publicat. Vă fac cunoscut că mai am şi alte articole şi pot să scriu despre multe alte subiecte. Numele meu este Coderie Ionuţ Alexandru şi am 12 ani“. Alăturate, patru pagini purtau titlul „Cincizeci de concerte anulate“. Patru zile mai târziu: „Stimată redacţie, inspirat de situaţia neplăcută din Craiova de a se opri apa, am compus poezia alăturată“. Pe verso: „Robinetul lui nea Solomon“.

Desigur că insistenţa şi mai ales talentul a autorului celor şase pagini de versuri şi proză nu au avut decât un singur deznodământ: l-am chemat pe Ionuţ Alexandru Coderie la redacţie.

Refugiat în lumea cărţilor

Intră înarmat cu o plasă doldora de caiete şi coli listate la calculator. „Dacă aş fi o culoare“, „Dacă aş fi un fluture“, „Dacă aş fi o jucărie“, „Îngeri de pază pentru Eminescu“, „În ţinutul lui Alexandru Macedonski“, „Pădurea de la marginea satului“, „Prietenul meu“, „Un peisaj de munte“, „Cartea“, „O lume a copiilor“, „Prima vacanţă“, „O călătorie în timp“... Serios, ascunzându-şi timiditatea în spatele ochelarilor la fel de serioşi, răsfoieşte cunoscător „articolele“. „La şcoală li se zice compuneri - ni le dă doamna dirigintă ca temă la română“, vorbeşte băiatul, cântărind bine fiecare cuvânt.

E înăltuţ şi extrem de politicos. Nu-şi poate stăpâni însă curiozitatea şi, în scurtele pauze ale discuţiei, cercetează redacţia cu ochi iscoditori. Îşi dorea de mult să ajungă aici. E locul unde se scrie. Adică tot ceea ce îi place lui Ionuţ mai mult să facă.

Totul a început din fragedă copilărie, când asculta casetele imprimate cu „Capra cu trei iezi“ şi „P