Casa sa deţine o bibliotecă personală în care sunt păstrate mii de volume, cărţi pe care el, dar şi soţia şi cei doi copii ai săi le-au citit de-a lungul timpului.
Însăşi viaţa acestui om pare o filă ruptă din paginile unui roman. Îşi aminteşte în cele mai mici detalii toate perioadele prin care a trecut de-a lungul vieţii sale şi le povesteşte cu măiestria unui romancier.
Pe vremea când venea pe lume, mama lui Viorel lucra în casa doctorului Nicolae Debie, un nume important pentru ploieştenii care pot vedea şi astăzi câteva dintre realizările sale, cum ar fi fabrica de detergenţi, Filarmonica „Paul Constantinescu”, corul acesteia şi Şcoala Populară de Arte.
„Casa lor era pe Strada Gheorghe Doja şi obişnuiam să mergem acolo. După naţionalizarea din 1947, mama nu a mai fost administratoră în acea casă, însă a continuat să lucreze pentru el. Tata era pe front şi îmi aduc aminte că, atunci când am plecat din casa lui, după naţionalizare, ne-a făcut foarte multe cadouri, cutii cu filme cu rolă, jucării, cărţi pentru copii”, îşi aminteşte Viorel Rădulescu.
Profesorul de neuitat
După mai multe întâmplări prin care a trecut de-a lungul copilăriei, Viorel a urmat cursurile Liceului numărul 1, actualul Colegiu Naţional „I.L.Caragiale”. Aici, în clasa a VIII-a avea să-l cunoască pe Nicolae Simache, din Cosminele, care i-a fost profesor de istorie timp de patru ani şi care l-a format ca om.
„Prima notă pe care am luat-o la istorie a fost 1, pentru că am ieşit în faţa clasei deschis la veston şi la nasturii de la cămaşă. Am intrat în derivă, tata era pe moarte şi eu am început să învăţ istorie, mă duceam la muzee şi copiam citatele de pe pereţi. Am luptat să îndrept nota şi, iar la prima teză am luat 7 cu patru semne de plus”, explică inginerul.
În cei patru ani de studiu, istoria a devenit o pasiune pentru