Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: A apărut un număr unic european pentru copiii dispăruţi

Publicat in Adevarul, luni 31 august 2009 ·

Numărul unic european pentru dispariţii de copiii, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, este 116.000. “În perioada august – septembrie 2009, cadrele Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în parteneriat cu Centrul Român pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual demarează o amplă campanie de promovare a numărului Unic European 116.000”, a declarat inspectorul de poliţie Ileana Iacob, coordonator compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii. Numărul 116.000 este destinat părinţilor, autorităţilor şi publicului în general astfel încât părinţii pot folosi acest număr pentru sesizarea rapidă a dispariţiei copilului lor cât şi pentru a beneficia de servicii de consiliere. Copiii care au fugit de acasă pot apela acest număr de telefon pentru a discuta cu specialiştii centrului în vederea identificării împreună a unor soluţii potrivite pentru situaţia în care se află. Dispariţia copiilor, problemă internaţională Autorităţile pot sesiza la acest număr cazurile de dispariţie în vederea sprijinirii în identificarea copiilor, iar publicul larg poate oferi prin intermediul numărului 116.000 informaţii folositoare pentru identificarea copiilor dispăruţi. Dispariţia copiilor este un fenomen de un dramatism pe care statisticile nu pot să îl exprime. În Italia au dispărut anul trecut peste 1.800 de copii, în Belgia, numărul acestora s-a ridicat la 1000, iar in Marea Britanie, la 70.000, ca în Statele Unite dispar, anual, aproape 800.000 de copii. Dincolo de cifre, sunt mii şi sute de mii de drame: vieţi distruse, copii care poartă şi peste ani urmele traumelor prin care au trecut, părinţi care se sting, cu sentimentul de vinovăţie în suflet. Lacrimi, tăcere, amintiri dureroase şi, în multe cazuri, disperarea de a nu şti daca puiul de om mai trăieşte sau nu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 8 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 8 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 12 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 6 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Hermannstadt-Farul Constanţa, 0-0, în Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida de la Sibiu s-a terminat la egalitate, 0-0. Hermannstadt ajunge astfel la 26 de puncte în clasament, iar Farul acumulează 24 de puncte, fiind pe locurile 9, respectiv 11. Tot sâmbătă se dispută partida Gloria Buzău-Universitatea Craiova, de

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-5°
dum.

-5°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°