Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilean căutat pentru că a furat bunuri dintr-un apartament

Publicat in Vocea Brailei, luni 31 august 2009 ·

* Rică Zaharia, de 38 de ani, s-a dus să zugrăvească un apartament şi, după ce proprietarul i-a dat cheia, a plecat cu bunurile din interior

Un brăilean de 38 de ani, condamnat la 3,6 ani închisoare pentru furt calificat, a reuşit să dispară pe timpul cercetării penale. Rică Zaharia, recidivist, s-a dus să zugrăvească un apartament din municipiu, însă a plecat cu bunurile din interior, după ce proprietarul i-a lăsat cheia. Deşi fapta a fost comisă în anul 2006, individul a fost condamnat în mai 2009, însă nu a mai fost de găsit, în iunie fiind dat în urmărire naţională.

Pe data de 2 august 2006, un brăilean l-a contactat pe inculpat ca să îi facă lucrări de amenajare a imobilului. A doua zi, acesta a venit şi s-a apucat de treabă, însă proprietarul a fost nevoit să plece, astfel că i-a lăsat o cheie de la apartament zugravului. După ce proprietarul a plecat, Rică Zaharia s-a dus din cârciumă în cârciumă şi a consumat băuturi alcoolice. Mai pe seară, bărbatul a revenit la apartament cu un taxi, spunându-i şoferului că a divorţat de soţie şi trebuie să ia câteva lucruri din casă, în urma partajului. Taximetristul l-a crezut şi chiar l-a ajutat să transporte o maşină de spălat, un televizor şi o butelie de aragaz. Hoţul a spus că nu are unde depozita bunurile, pentru că nu are locuinţă, astfel că i-a propus taximetristului să le cumpere pentru suma de 600 de lei. Ulterior, poliţiştii au stabilit că valoarea pagubei se ridică la aproape 2.000 lei. Hoţul a ajuns pe mâna anchetatorilor, însă instanţa a decis să fie cercetat în stare de libertate, iar acesta şi-a luat tălpăşiţa. Rică Zaharia a mai fost condamnat anterior pentru mai multe infracţiuni de furt, violare de domiciliu şi înşelăciune. Cine poate da relaţii despre acesta este rugat să anunţe cea mai apropiată secţie de Poliţie sau să sune la 112.

* Rică Zaharia, de 38 de ani, s-a dus să zugrăv

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum o ora
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 37 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°