Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii de microbuze, sub lupa Guvernului

Publicat in Adevarul, luni 31 august 2009 ·

La scurt timp după ce „Adevărul“ a semnalat transformarea într-un flagel a accidentelor în care sunt implicate microbuze, Executivul a hotărât să înăsprească drastic sancţiunile pentru nerespectarea normelor privind transportul de persoane. Unele amenzi au fost dublate sau chiar triplate, au anunţat oficialii de la Palatul Victoria sâmbătă, după şedinţa de Guvern în care au fost adoptate aceste măsuri. Iată câteva exemple de sancţiuni:

Pentru nerespectarea perioadelor zilnice sau săptămânale de conducere şi odihnă ale şoferilor – amendă de 6.000 de lei, de aproape trei ori mai mult decât anterior.

Pentru utilizarea vehiculelor fără tahograf sau cu tahografe neomologate, operatorii de transport rutier riscă amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei.

Operatorii care nu stochează, odată la 28 de zile, datele din cartelele tahografice sau care nu păstrează datele privind perioadele de odihnă şi de şofat ale conducătorilor auto riscă amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei.

„Aceste măsuri au fost luate în condiţiile în care, în ultima perioadă, au avut loc accidente provocate de oboseală, în care au fost implicate microbuze de transport persoane“, au precizat oficialii din cadrul Executivului.

În şedinţa de sâmbătă, Guvernul a modificat OG 37 din 2007 care reglementa perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale şoferilor şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 7 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 2 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ministrul Economiei: „A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, directorului Salrom i-au mărit salariul”

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat miercuri pentru B1 TV că directorului de la Societatea Națională a Sării din România (Salrom) i-a fost majorat salariul la 38.000 de lei, prin decizia Adunării Generale a Acționarilor, „a doua sau a treia

Michael Dickerson, Ambasada SUA: „Angajamentul Statelor Unite faţă de România este de neclintit. Ne dorim întărirea relaţiilor noastre solide”

Gandul acum o ora
„Angajamentul Statelor Unite faţă de România este de neclintit”, a declarat, miercuri, Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, la recepţia de Ziua Independenţei, potrivit Agerpres. „Parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România

Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen ajunge la vot în plenul PE. Ce se decide săptămâna viitoare

Mediafax acum 2 ore
Moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a notificat miercuri seară liderii grupurilor politice din legislativul UE cu privire la moțiunea de cenzură împotriva

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Cristian Tudor Popescu îl provoacă pe Ilie Bolojan: „Nu știu cum ar putea premierul să accepte acest jaf cu legea în mână”

HotNews acum 3 ore
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat miercuri, înainte ca premierul Ilie Bolojan să anunțe pachetul de măsuri fiscale, criticând dur faptul că bonusurile, „salariile uriașe” și pensiile speciale de la stat nu sunt vizate direc

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum 3 ore
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 2 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Vremea

București
acum

24°
mie.

17°/31°
joi

17°/33°
vin.

22°/35°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

19°
mie.

14°/29°
joi

17°/31°
vin.

18°/34°
sâm.

15°/28°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
mie.

14°/34°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°