O analiză a EVZ dezvăluie care este secretul succesului şi ce măsuri bune a luat guvernul polonez, spre deosebire de al nostru. Sursa: EPA/ Vlad Stanescu
În timp ce restul statelor din Uniunea Europeană (UE) s-au cufundat în recesiune, Polonia a fost singura ţară care a reuşit să surprindă economiştii menţinând o economie în creştere, de la declanşarea crizei în Europa. Pentru comparaţie, România a înregistrat o scădere a economiei cu 8,8%, în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Polonia a anunţat o creştere a produsului intern brut (PIB) de 1,4%, conform datelor Biroului Statistic din această ţară.
Salariile angajaţilor companiilor poloneze au crescut, în iulie, cu aproape 4%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, iar vânzările cu amănuntul au avansat cu 5,7%, potrivit datelor statistice oficiale.
Lecţie pentru cabinetul Boc
România şi Polonia - două ţări care au multe în comun: de la trecutul în blocul socialist până la soluţii asemănătoare pentru de păşirea crizei. Şi totuşi, situaţia din această ţară din centrul Europei este mult mai bună ca a noastră. Ce reuşesc autorităţile poloneze să întreprindă, iar noi nu?
În primul rând, guvernul polonez a avut un mare atu în faţa crizei datorită unor sectoare precum cel agricol, atragerea de investitori şi consumul produselor autohtone. În al doilea rând, măsurile luate de miniştrii de la Varşovia nu au fost de faţadă, ca acelea luate de cabinetul Boc.
Mai mult, autorităţile poloneze nu s-au culcat pe o ureche, iar deciziile au fost luate după ce au fost făcute studii şi analize. Spre comparaţie, guvernul Boc a luat măsuri ad-hoc, fără analize de impact, care au fost refăcute şi reşapate întrucât nu-şi atingeau scopul propus.
Polonia şi România, o istorie cu puncte comune
Atât în Români