Acum 70 de ani începea cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai sângeros conflict din istoria omenirii. Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial continuă şi astăzi să provoace scântei în relaţia dintre Federaţia Rusă şi UE. Citiţi şi:
1939: mâine, războiRegele Mihai: în abandonarea Basarabiei nu s-a putut ţine cont de "calea morală"Putin cere Poloniei să întoarcă pagina. Ribbentrop-Molotov a fost pact de neagresiuneDan Dungaciu: Nedreptăţi istorice pentru România
În dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, tancurile germane traversau graniţa cu Polonia. Era momentul de debut al celui de-al Doilea Război Mondial. După doar trei săptămâni, armata nazistă făcea joncţiunea cu Armata Roşie, un alt moment simbolic, ce reprezenta punerea în practică a Pactului Ribbentrop-Molotov, actul ce consfinţea înţelegerea regimurilor totalitare împotriva democraţiei.
Deşi au trecut şapte decenii de la începutul acestui război, nu există încă un consens în ce priveşte vinovaţii şi cauzele ce au dus la declanşarea celei mai sângeroase conflagraţii din istoria omenirii.
Putin acuză Occidentul
Majoritatea istoricilor occidentali susţin că războiul a fost posibil în primul rând deoarece naziştii semnaseră cu doar o săptămână înainte un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică.
Oficialii polonezi organizează astăzi mai multe manifestări dedicate comemorării a 70 de ani de la începutul conflictului, la evenimente fiind aşteptaţi numeroşi lideri politici importanţi, precum cancelarul german Angela Merkel, premierul francez François Fillon sau cel rus, Vladimir Putin. Ceremoniile vor fi organizate la Westerplatte, în apropiere de Gdansk, unde, la 1 septembrie 1939, au fost trase primele salve de tun în cel de-al Doilea Război Mondial.
Premierul rus, Vladimir Putin, va încerca să se opună tentativelor de „