Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest: Judecătorii Înaltei Curţi boicotează alegerile

Publicat in Jurnalul, marți 1 septembrie 2009 ·

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis ieri să se solidarizeze cu protestul iniţiat de judecătorii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor din ţară. Ei anunţă că nu vor trage la sorţi membrii Biroului Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale.

Judecatorii au citit ore în şir termene de amânare a proceselor. În acelaşi timp judecătorii de la Tribunalul Bihor spun că vor refuza participarea în birourile electorale pentru alegerile prezidenţiale, informează antena3.ro.

Potrivit actualei legislDecizia a fost luată de adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit unui comunicat de presă, modalităţile în care judecătorii ICCJ îşi vor manifesta propriul protest constau în continuarea demersurilor legale în vederea achitării de către Ministerul Finanţelor Publice a drepturilor salariale legale şi nemodificate până în prezent şi amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei supreme, cu excepţia cauzelor urgente cu arestaţi, precum şi a cauzelor având ca obiect drepturi salariale şi care, potrivit dispoziţiilor legale, se judecă în regim, de urgenţă. De asemenea, IICJ anunţă că relaţiile cu publicul urmează a fi asigurate doar prin poştă şi poştă electronică.

"Pentru a nu crea suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorilor, ICCJ nu va proceda la tragerea la sorţi în vederea constituirii Biroului Electoral Central, apreciind că suntem într-un real conflict de interese generat de numeroase litigii care există între judecători, pe de o parte şi puterea executivă, pe de altă parte, putere care a ignorat statutul magistratului şi rolul ce revine acestuia într-un stat de drept", se arată în comunicatul de presă al IICJ.

Judecătorii Înaltei Curţi explică totodată au luat această decizie din cauza Guvernului "care a subfinanţat în mod constant j

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°