Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„George Enescu” deschide stagiunea

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

 Parte a Festivalului Internaţional „George Enescu”, concertul de astăzi din Sala Studio a Academiei de Muzică va fi repetat în aceeaşi formulă, joi, 3 septembrie, la Ateneul Român din capitală.

Preţul unui bilet întreg la concertul din această seară este de 20 de lei, iar cel cu reducere este de 10 lei.

Celelalte trei evenimente din cadrul Festivalului care sunt aduse la Cluj vor avea loc la mijlocul lunii, în 11, 13 şi 15 septembrie. Atunci vor concerta violoniştii Remus Azoiţei, laureat al Festivalului la ediţia din 1999 şi Vlad Stănculeasa, laureat al ediţiei 2007.

De la Viena, în studioul Academiei de Muzică

Dirijorul austriac Sascha Goetzel a mai susţinut spectacole la Cluj în mai multe ocazii, spune directorul Filarmonicii, Marius Tabacu. Potrivit acestuia, Sascha Goetzel a colaborat în mai multe rânduri cu Cornel Ţăranu şi formaţia sa, Ars Nova. Concertul din această seară cuprinde exclusiv muzică simfonică românească, cu câte o lucrare din Sigismund Toduţă, M. M. Celarianu, C. Ioachimescu şi Theodor Grigoriu.

Sascha Goetzel s-a născut în capitala Austriei, iar lecţiile de vioară le-a început de la vârsta de şase ani cu tatăl său. Absolvent al Academiei de Muzică din Graz, Sascha a făcut parte pentru mai mulţi ani din Orchestra Filarmonicii din Viena.

Alte nume mari

Trecerea la dirijat a fost susţinută prin bursa de la Tanglewood Music Festival şi Rotary International Scholarship Award, însă a mai dirijat şi Vienna Chamber orchestra. A mai dirijat Berlin Symphony, City of Birmingham Symphony Orchestra sau Luxembourg Philharmonic.

În prim-planul concertului de astăzi vor mai fi tenorul Ovidiu Daniel, baritonul Cristian Hodrea, Daniel Kientzy la saxofon şi Sherban Lupu la vioară.

Acesta din urmă este de origine română şi în prezent este profesor de vioară la Universit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 20 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 39 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 46 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°