Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unii români scot bani din parcările ibericilor

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Grupuri de cerşetori români şi africani şi-au împărţit cele mai mari parcări din capitala Spaniei. Deveniţi stăpâni peste locurile de parcare, aceştia solicită de la fiecare şofer o „taxă” de 50 de cenţi pentru a le indica unde se găsesc locurile libere şi pentru a le păzi maşinile de eventuali hoţi. Metoda este, de fapt, o escrocherie. Bacşişul reprezintă garanţia faptului că cerşetorii nu-ţi vor zgâria maşina sau că nu-ţi vor dezumfla roţile. Cel mai des, cerşetorii îşi oferă serviciile chiar în incinta unor parcări cu plată. Astfel, şoferii ajung să dea de două ori bani pentru acelaşi loc de parcare.

Puţini şoferi se încumetă să nu plătească „binevoitorilor” care le-au indicat un loc liber şi care, în plus, le vor păzi maşina. Motivul este simplu: există posibilitatea ca proprietarul să-şi găsească autoturismul fără ştergătoare, zgâriat cu cheia sau lovit cu un obiect contondent, în cazul în care refuză să plătească oamenii străzii.

Cei care se ocupă cu aceste activităţi sunt, de multe ori, clienţi ai Fundaţiei Crucea Roşie. Ei dorm pe bănci, iar când nu câştigă suficient, cer mâncare la cantina fundaţiei umanitare. Majoritatea sunt tineri imigranţi români şi africani. Zona în care acţionează românii este Plaza de la Cebada, iar cea a africanilor, strada Reina Victoria.

În luna august, ei au fost prezenţi pe străzile Madridului de la ora 15.00, iar în restul anului, după ora 20.00, când angajaţii Serviciului de Staţionare Regulamentară îşi încheie activitatea zilnică. După această oră, ei pun stăpânire pe locurile de parcare, cerând bani şoferilor, chiar dacă parcarea este fără plată. În general, un cerşetor încasează astfel, într-o zi bună, chiar şi 40 de euro.

Nu există interdicţii legale

În Madrid, nu există nicio lege care să interzică această activitate, cum se întâmplă în anumite localit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 48 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

BBC: Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi

News.ro acum 2 ore
Georgescu a uimit România şi aliaţii este titlul cu care BBC relatează victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, cla

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 32 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°