Nivelul accizei minime pentru ţigarete va creşte, de astăzi, la 58,2 euro/1.000 de ţigarete (217,6 lei/1.000 de ţigarete). Până ieri, nivelul accizei minime era de 51,8 euro/1.000 de ţigarete (193,81 lei/1.000 de ţigarete).
Această creştere a accizei minime va determina producătorii să majoreze din nou preţul ţigărilor, cu circa 40 de bani/pachet. Scumpirea de acum urmează celei din luna iunie, când preţul ţigărilor a fost majorat cu 30 de bani/pachet. Noul nivel al accizelor la tutun va fi valabil până la 31 decembrie.
Lumină la preţ redus
Tot de la 1 septembrie, becurile de 100 de waţi vor fi retrase din toate magazinele Uniunii Europene, becurile clasice fiind înlocuite cu cele de generaţie nouă, care consumă cu 80% mai puţină electricitate.
Folosindu-se becuri economice în locul celor incandescente, o gospodărie medie va face o economie anuală de 166 de euro la factura de electricitate, conform unui studiu german. Estimarea Comisiei Europene este, însă, mai modestă: doar 50 de euro pe an.
UE a fixat un calendar pentru interzicerea progresivă a comercializarii becurilor cu incandescenţă. Astfel, comercializarea becurilor clasice de 75 waţi va fi interzisă într-un an, cele de 60 waţi în doi ani, iar cele de 40 waţi şi 25 waţi până la 1 septembrie 2012.
„Rabla“ nu mai schimbă viteza
Contrar anunţurilor oficiale din ultima vreme, de la 1 septembrie, programul „Rabla“ se va derula fără absolut nicio modificare. Programul nu se va extinde la persoane juridice, aşa cum s-a spus, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra o maşină veche de la altcineva pentru a intra în program.
De asemenea, nu se va mai aplica nici decizia privind achiziţionarea mai multor autovehicule noi, în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de maşini uzate.