Primele ajutoare de la Uniunea Europeană pentru familiile sărace au sosit astăzi şi au fost depozitate la Adânca. Primele 20 de tone de făină pentru familiile sărace din judeţul Dâmboviţa, acordate de Uniunea Europeană, au sosit, astăzi, în judeţul Dâmboviţa. Făina a fost depozitată la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat de la Adânca.
“Aceasta este prima tranşă dintr-un total de 1087 de tone de făină, repartizate pentru judeţul Dâmboviţa”, a declarat Mihai Puşcaşiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
În această lună, urmează să sosească 540 de tone de făină, iar zahărul va veni după 19 septembrie.
Făina sosită astăzi va fi repartizată mai întâi la oraşe, apoi la comune, în ordine alfabetică, dar numai după ce vor mai sosi şi celelalte cantităţi aşteptate în săptămânile următoare.
“Există un grafic de la nivel central cu cantităţile pe care le primim. Persoanele beneficiare sunt deja centralizate”, a adăugat Mihai Puşcaşiu.
10% din dâmboviţeni beneficiază de ajutoare
Ajutoarele venite anual din stocurile de intervenţie comunitară sunt menite să ajute persoanele cu venituri modeste, care trăiesc de pe o zi pe alta. 50.000 de dâmboviţeni, adică 10% din populaţia judeţului, vor beneficia de acest sprijin venit prin Planul European de Acordare a Ajutoarelor Alimentare. Aceştia vor primi alimente precum zahăr şi făină.
Beneficiază de aceste ajutoare pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună, şomerii care primesc indemnizaţie, familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor social şi persoanele cu handicap neinstituţionalizate.
Cei mai mulţi sunt pensionari
Din cei 50.000 de beneficiari ai acestui program, peste 37.000 sunt pensionari. Printre localităţile unde se înregistrează cel mai mare număr de persoane care vor pri